Poveste veche

Degetele nu le-am avut niciodată, dar am avut, în schimb, legănarea haotică a unei seri uitate, uitate de toți în trecut. Lacrima de atunci e zâmbetul ironic de azi. Furia o resimt sub chip de ne-nțelegere trecută. În serile cu fum și cântec, în serile gălăgioase, părul meu și degetele erau vorbele nerostite. Dimineți alese și glume curățate de fărâme, am aspirat tăcerea și-am presărat cu mușcate o cameră întreagă. Poezia era perfectă, rimă aleasă și chip nepriceput alături. Răpirea mi-a adus în minte și-n suflet îndoiala, iar pe foaia asta, m-am pierdut în sincerități compromițătoare. Stare de dulce delir... pașii purtați spre capătul lumii erau întorși cu fața spre fum, Mâinile înghețate, toate patru, țineau căni albe, departe de chipurile din trecutul gri. Mâinile înghețate pe care nu le-am avut niciodată nu mai joacă vechiul joc, acum joacă unul nou, un joc cu 10 reguli simple...