Diana Iepure

Buzduganul a aterizat pe masa rotundă cu patru picioare.
Masa a ridicat un picior și s-a ușurat. De frica...
E bine că ești în drum, Ghiocele. Un singur lucru mă cam deranjează. De anul trecut până acum m-am cam îngrășat. Și nu mă mai încape fusta mea preferată. Dar îmi pare rău s-o arunc. Câte victime am făcut cu ea! Câte victime...Am pus-o la păstrare în șifonier. Restul inspirația, dragilor, inspirația...

Cu drag,
Veverița

P.S.Bogdane, mai scoate și tu foarfeca aia din Claudiu Banu!

Mi-am uitat și numele. De emoție...:)

Mae!
Poemul tău e de mai multe stele! E unul pe care l-aș citi de mai multe ori cu voce tare. E unul adevarat. Și n-o să mă poată convinge nimeni că nu-i așa...
Cu drag,
Veverța

Felicitări, ALEX!

Felicitări, Alina, pentru tot ce ai reușit să organizezi la Iași!!!

Cu drag,
Veverița

Îmi e tare dor de Iași!!! Oare când voi mai ajunge și eu prin Pod Pogor?

Succese, Alma! Salutări domnului Leoveanu!
Vă pup pe toți, dragilor!!!

Să le omologăm, Daniele!:)
Flaviu,
\"Teatru la microfon\" e o construcție deliberată.:)Dar chiar a existat o astfel de rubrică la Radio Chișinău. Ascultam cu plăcere spectacolele radiofonice și le așteptam ca pe o poveste.:)
Cu respect,
Vv

Cu același succes ai fi putut spune \"el scrie\". Sună chiar mai bine:
el
la etajul doisprezece al poeziei
singur cu gloria
scria
NU?!:)
Vv...

dar poate face parte din experiment...

Eu zic că e un experiment reușit cu tot cu pietrele lui mustind a măslină fierbinte și cu bezna lui colorată.

Cu mult respect,
Veverița

Măi Radule!
Mai lasă vreo inovație și pentru viitor. Acuma ți-au venit toate în gând! Parcă-i jurat...Toată lumea a așteptat să nu pot ieși eu din casă.:) Lansări de carte. Radioagonii și de alte scamatorii...Mie nu-mi rămâne decât să stau ca un cocostîrc în Balta Albă și să număr stelele de pe poezie.ro Salutări pentru toată lumea!

P.S. Eu o să trimit Vama în Backstage.
Cu mult respect,
Veve

Elia, Mae! Când postez ceva, știu că îmi veți deschide pagina. Vă mulțumesc și vă aștept cu drag.
Pan!:) Silvia! Satul Cosăuți e o localitate exotică, dragii mei...Doar acolo mai puteți întâlni capre cu marsupii. Ele (caprele de-acolo) mănâncă flori albastre, rămurele de salcâm, beau apă din Nistru și au văzut câini dingo doar în vis...Putem merge la taică-meu într-o vară....Că numai așa vă puteți convinge.

Cu mult respect,

Veverița

Ce să spui în situații din astea? Vă urăm noroc, fericire, să aveți parte de întâmplări frumoase și de-acum înainte!

Cu drag,

Veverița & Vameșu

Multumesc tuturor prietenilor de pe poezie.ro pentru intelegere si sustinere.

Cu mult respect,
Veverita

Nu prea am poftă de discuții cu cineva care se ține de insulte și cam împroașcă cu venin în stânga, dar mai mult în dreapta, cu un necunoscut care unul Dumnezeu știe cine e și ce scopuri bine definite are prin inițierea acestei deliberări. În fine, îmi dedicați chiar un eseu: “Frate basarabean, ieși din buncăr”. Mai lăsați-mă cu “frate” și „soră”, domnule! Sunteți prea departe de înțelegerea adevăratului sens al acestor cuvinte...

Așadar, primo.
Eu și toți ai mei nu suntem membri ai PPCD. Nu ne facem idoli peste noapte. Nu ținem la icoană poza vreunui lider politic, așa că lăsați creștin-democrații în pace...
Am tată, unchi, colegi de facultate care au fost mobilizați și au stat cu arma în mână la Nistru. N-au devenit intoleranți. N-au ură. Au doar coșmaruri noaptea. Visează corpurile femeilor violate și mutilate de cazaci, pe care le-au scos din Nistru. Tineți-vă sângele acasă, domnule Gălățeanu. Nu vi l-am cerut! Apropo, de curând în Transnistria lui Smirnov, după mai multe intimidări și amenințări, au fost închise și ultimele școli cu predare în limba română.
Încă ceva. Eu și ai mei suntem simpatizanți și chiar membri ai altei formațiuni politice decât PPCD, dar am ieșit împreună la mitinguri, când ne era cuțitul la os și când doream să cunoască Europa că nu toți moldovenii sunt comuniști și nu toți plâng pe umărul monumentului lui Lenin. Avem prieteni de toate etniile, printre care se numără ucrainieni, ruși, bulgari etc. Îi înțelegem pe ruși, ucrainieni, bulgari, mai puțin pe găgăuzi, când ni se adreseaza în limba lor ori doar în rusă. Într-adevăr, într-o lume normală nu contează de ce etnie ești. Într-o lume normală. Nu și, vorba dumneavoastră, într-un „buncăr”. Buncărul nostru este acum regimul totalitar neocomunist, din care încercăm să ieșim. Adevăratul ațâțător al spiritelor și provocator este acest regim. Nu o să fac aici likbez, adică lichidarea analfabetismului dumneavoastră politic, dar țin să vă informez că nu pot tolera prostiile comuniștilor, dictatura lor și nu îmi doresc pentru copiii mei un viitor cu întoarcere la kolhozuri, organizații pionierești și comsomoliste, la adunări de partid, la persecuții și teamă de securiștii de la SIS, Secu ori KGB, la depunerile de flori la monumentele iubiților conducători. Cui îi e dor de așa ceva poate cere azil politic în Coreea de Nord ori să rămână acasă să se plictisească mai departe.
În jurul focului “au dansat” cei care au protestat împotriva scoaterii istoriei românilor din programele școlare, cei care nu doresc să fie urdu. E și ăsta un drept sub soare: dreptul de a nu fi urdu.

Secundo.
Eseul meu era totuși despre altceva, nu despre neamurile sărace, complexele lor de inferioritate și bla, bla, bla... Era despre demnitate. Demnitatea de a fi român ori, mă rog, moldovean în afara hotarelor României, dar și în interiorul ei. Despre cum e cu libertatea presei în Republica Moldova și despre încălcarea unor elementare drepturi ale omului la informație în această țară cu un număr mare de etnici români.
Cât despre mine și ai mei, nu am suferit vreodată de complexe. N-am fost profitori, cu atât mai mult, profitori jalnici... Fiți sănătos și păstrați-vă liniștit banii la pușculiță!!! Mai mult n-am ce vă spune.

La multi ani!

Imi aduc aminte cu nostalgie de copilaria mea si de concertele noastre de familie. Cand eram in clasa a IV-a, s-a deschis in sat o scoala de muzica pentru copii. Mult a luptat tata, dar tot a obtinut ce si-a pus in gand. Profesorii veneau de la colegiul de muzica din Soroca. Am avut noroc. Scoala sateasca cu profesori de colegiu republican! Se facea solfegiu ca la colegiu:).
Parintii \"m-au dat la pian\".:) Mare talent nu aveam, dar imi placea la nebunie. Ma trezeam la 5 dimineata sa ma ocup. Era o concurenta intre clase, intre colegi. Aproape de agonie.ro:) Asa ca mi-au cumparat si instrument. Petrof. Din lemn rosu. Cu trei pedale. Cu scaun de metal in culoarea pianului. Era un vis roz de culoarea lemnului rosu.:) Doar noi aveam pian acasa. Primii din sat.:) Parintii au tot platit rate vreo doi ani. Pianul asta, Petrof cu trei pedale, a fost centrul universului copilariei mele.
Ce concerte si spectacole mai organizam in familie...Cu romante, cantece populare, muzica clasica. Maica-mea are o voce deosebita. Taica-meu canta la caval. Si azi imi amintesc cum sarea frate-meu de dupa perdica cu umarul gol si giulgiul legat nod.:))) El era Luceafarul. Sora-mea citea cuvintele autorului si eu eram cu fundalul muzical.:))) Pianul a fost un fel de suflet al sarbatorilor de familie. Sora-mea m-a ajuns din urma si m-a intrecut...Ce sa mai zic despre educatia muzicala si rolul pianului?:)

Imi aduc aminte cu nostalgie de copilaria mea si de concertele noastre de familie. Cand eram in clasa a IV-a, s-a deschis in sat o scoala de muzica pentru copii. Profesorii veneau de la colegiul de muzica din Soroca. Am avut noroc. Scoala sateasca cu profesori de colegiu republican! Se facea solfegiu ca la colegiu:).
Parintii \"m-au dat la pian\".:) Mare talent nu aveam, dar imi placea la nebunie. Ma trezeam la 5 dimineata si mergeam la scoala sa ma ocup. Asa ca mi-au cumparat instrument. Petrof. Din lemn rosu. Cu trei pedale. Cu scaun de metal in culoarea pianului. Era un vis roz de culoarea lemnului rosu.:) Doar noi aveam pian acasa. Primii din sat.:) Parintii au tot platit rate vreo doi ani. Pianul asta, Petrof cu trei pedale, a fost centrul universului copilariei mele. Ce concerte si spectacole mai organizam in familie...Cu romante, cantece populare, muzica clasica. Maica-mea are o voce deosebita. Taica-meu canta la caval. Si azi imi amintesc cum sarea frate-meu de dupa perdica cu umarul gol si giulgiul legat nod.:))) El era Luceafarul. Sora-mea citea cuvintele autorului si eu eram cu fundalul muzical.:))) Pianul a fost un fel de suflet al sarbatorilor de familie. Sora-mea m-a ajuns din urma si m-a intrecut...Ce sa mai zic despre educatia muzicala si rolul pianului?:)

Imi pare bine ca V-a placut.:)
Cu mult respect,
V.

Stimate Nicolae Popa,
Si mie mi-ar placea sa-mi publicati articolul. Voi mai lucra un pic la el, voi atasa si notele pe care le-am omis aici. Mai aveam pe undeva niste materiale adunate de prin arhiva...Arhivele stiu cata lume a mancat placintele noastre si tot degeaba. Inca de pe cand il omenea Stamati pe Puskin trebuia s-o mai rarim cu placintele...Pare-se ca nici azi nu suntem mai departe. Turnam vin si dam...placinte, doar ca gloantele trase in tavan se intorc drept in capul nostru.
Radu imi zice de varianta rusa. Dar eu mai vreau sa ma odihnesc macar vreo doua luni de limba rusa. Nu ca mi-as dori s-o uit, ci doar sa n-o mai aud...si sa n-o mai vad...un timp.

Cu mult respect,
Veverita.

P.S.
Pastrez un autograf pe o carte de debut.
De acolo mi-au fost citite niste randuri cu dedicatie:)\" Vino iepure sa-mi sari intr-un picior\"...:)))Eh, asta a fost cu un milion de ani in urma.:)

Silvia! Tu, tu...cea cu trecerea de pietoni pe umeri, cea cu tocuri si fara de masina la scara... Apropie-te sa-ti spun ceva... de bine, nu te mai teme.
Pe cuvantul meu de om ca n-am timp de analize literare.
Da uite ca iti pecetluiesc o stea. In nadejdea ca imi vei da si tu vreo douazeci, daca tot te vorbeste lumea de rau!:)))
Mai, ce-mi mai place poezia asta!

Cu mult respect,

Veverita.

P.S. Si pe mine m-au inspirat de vreo doua ori tocurile. Zebrele il inspira pe Vames.:)

Felicitari, Alina!!!
Doar cei care n-au organizat in viata lor nimic vor zice ca asa ceva se face simplu si cu nopti dormite.

Cu mult respect pentru munca ta,

Veverita.