Diana Enachii

Te-aștept... Emoții mari mă-ncearcă Și inima-mi sare din piept, Și gîndul îmi dispare, parcă Nici nu respir, dar te aștept... Gânduri se înalță mii... Recunosc ca nu-i usor Când

Te-am întâlnit și inima mea Cu putere-a prins a bate, Și gândirea vrea nu vrea În nopți mintea îmi străbate... Mersul meu cu pas încet Mă duce-n locuri neștiute Și din ochi, cu-n mic

Îmi mai este dor de-o zi, De-o zi ce-a fost, și nu mai vine… Și știu c-aproape nu-mi poți fi, Și știu c-aproape nu-s de tine. M-ai părăsit de copiliță… Eram micuță, te iubeam… Și nu credeam

Am luptat mereu în mine C-o fantomă de cîndva... Plîng, mi-e dor, dar uit de tine Chiar de nu te pot uita. Pornisem să mă-ndepărtez Necunoscînd drumuri integri, Profund priveam în ochii

O stea din zări cu forfotă cerească Coboară raze blînde spre pămînt Și prinde-n vis virtigenos să crească Păstrînd eternitatea prin cuvînt. Talazuri mari prin ape înghețate Se nasc din infinit

Lumina zîmbetului tău Să trăiască-n veci mereu Și să te aducă- zbor la mine. Fie noapte, fie zi, Fie ora care-o fi, Eu să fiu precum am fost cu tine. Căldura stelelor du sus Într-o noapte

Am cunoscut în viața mea un îngeraș Cu glas fermecător de clopoțel, Era zburdalnic ca un fluturaș, Mă atașasem foarte mult de el. Era un îngeraș – mîndru fecior, Avea niște ochi negri, dar

... În jurul meu ansamblul de făclii Cu para transparentă-mi arde rana... De parcă Iadul mi se-nalță din calcîi, Și s-a născut în mine Căpriana! Privirile-mi tot seapă-n asfințit Sub

Avem o țară de poveste... Farmecul e-n lumea ei. Vântu-adie spre ferestre Aroma silvică de tei. O, Moldovă, țară-mamă, Tu ești scumpul meu meleag Simt mereu: un dor mă cheamă, Așteptându-mă

De nu poți să fii un cer – Fii un fulg, dar fii cuminte. De nu poți fi un mister – Fii ce-ai fost mai înainte. De nu poți sa fii un an – Fii o zi, o zi de vrajă. De nu poți să fii un lan

Ești copil și ziua-ți pare mare, Zorii largi alene se cobor, Dar ai crescut din vise și culoare Și-ai înteles că totu-i trecător. Timpul pleacă - nimeni nu îl vede, Poți să crezi că nu a

Un fior mi-apare dintr-o veșnicie Ca un vis frumos care a fost cîndva. Chipul tău de înger e fantomă vie, Fața ta de ceară - albă ca o stea. Visez la nesfîrșit clipele frumoase Și-mi amintesc

Înfloresc în cer salcîmii E tăcere pe pămînt Uneori mai latră cîinii Sau frunze foșnesc în vînt Drum pustiu se-așterne-n cale Pe margini - trudite flori, Geamuri galeșe și goale, Case

Cerul liniștit chiar plînse Cu boabe grele peste sat, Luceafărul de sus se stinse În seara cînd tu ai plecat, Și-n urmă ai lăsat durere Și amintiri cu suferinți – Cum priviam cîndva la

În față văd cîmpii spre orizonturi, Se văd păduri de plopi înalți și brazi... Viața tipărită ți-e pe fronturi Și pe pămîntul ce ne ține azi. Istoria cu glasul ei de sînge Te cheamă cu o

Dorul greu mereu ma cheamă, Dor enorm de ce-a trecut. Îți sînt fiică și-mi ești mamă – Þara mea de dincolo de Prut. O patrie ce ne e dragă O vrem și azi ca alte dăți, Am fost cîndva o

Am avut un drum plin de cristale Ce ne-aparținea de pas cu pas, Însă rezultînd mîndriei tale Din cristal, cenușă a rămas. Azi boabe de cenușă și nisip, Călcate-n veci de-ntreaga omenire... Se