testament

când mă veţi diseca, îmi veţi găsi inima legănându-se ca un spânzurat de ultima speranţă. să o scoateţi cu grijă din fiecare amintire, până rămân mică, mică şi încap în burtica roz a celui mai mic vierme din grădină. pentru că trebuie să crească şi el mare. iar inima, să o lăsaţi întâi să-şi recite ultima poezie. aţi putea chiar să aplaudaţi, să păreţi emoţionaţi până la lacrimi. apoi să-i daţi să sufle în lumânările de pe colivă. după petrecere, să o puneţi la presat în albumul cu poze. mereu i-a plăcut să zâmbească prosteşte în faţa morţii.