poezie mică şi foarte alintată

la ora nefastă, când trenul încărcat cu granate trece prin sângele dumneavoastră, dama de pică netoţii între picioarele sorţii citeşte (cu ceva dificultate) povestea aceasta în cafeaua cu lapte de urzică. inima de bezea ameţeşte, prostuţă şi grea, în odor de frăguţă, iar dânsa, drăguţă şi bosumflată topeşte o mărgea în apa vinovată de melancolonie, să îmblânzească floarea bolundă şi rea de begonie. dar amorul ştrengar este meşter măcelar şi despică barbar coapsa frăgezită în lichiorul amar de furnică, să o pape o pisică leneşă şi peltică. vai! căci poza din dubai, postată pe instagram, unde ea, apetisantă ca o shaworma de porțelan, ataşată de un don juan rotunjor şi bădăran, călare pe un merţan, fluturând nenumărate bancnote parfumate de yves saint laurent (să moară şi ultimul duşman) n-a primit decât un like. vai! suspină înecata în cana cu ceai de păpădie, anemia uşoară să-i fie. deşi într-un cancan se spune că un şarpe de mătase şi-ar fi făcut câteva case în sânul inuman de diafan, mustind de mirodenii păgâne şi tatutat cu şase şase şase, hashtag satan. până şi zeii îşi picură zorii printre buzele roze de dive maladive, la care ţintesc toţi muritorii fără pretenţii cognitive.

şi se mai zvoneşte că un poet de budoar, fără nicio buburuză în buzunar, ar fi decedat mortal, strivit de un poem incendiar, murdar de dulceaţă de chihlimbar, cu picioare fatale de muză mofluză. vai! ce coşmar!