jucărie

ea stătea cu chirie într-o oglindă de pradă cu dinţi de zăpadă. ea îşi plătea sângele cu o fotografie pentru fiecare călătorie. ea se spăla corect pe dinţi şi pe viaţă, fără anestezie. ea mergea cu iubi la piaţă, să cumpere biscuiţi pentru o lebădă de hârtie. timpul se măsura în ceai de iasomie, se înmulţea cu dulceaţă, se înălţa până la aceeaşi stea nătăfleaţă, care într-o dimineaţă a chiulit de la lecţia de astrologie. atunci, toamna a intrat printr-o fracţie în bucătărie, cu un aer de nevinovăţie, camuflată într-o pisică de ceaţă şi a început să sape cu insomnie, sub pleoape de sare, până la rădăcina florii de soare. într-o noapte, pe când se scălda într-o lacrimă de lapte, a alunecat din beţie într-un melc din copilărie şi uite aşa, foarte zurlie, şi-a tras un glonte de marţipan, care-a intrat într-un pian, care trecea din întâmplare printr-un vis uitat deschis la colivie, care s-a sinucis, dulce şi clasic, într-o simfonie. uşor bacovian, îngerul gardian a trimis îndată trei tristeţi şi o castană coaptă de monotonie, să culeagă amprentele ploii de mătase, acuzată de igrasie până la oase. şi astăzi se mai se descoase această grozăvie. aici, la cofetărie.