Poezie
Miezul apei
1 min lectură·
Mediu
Uneori privesc inlăuntrul meu
ca in adâncul unei ape.
Uneori m-așez acolo,
și-ncet, ravașesc cu degetele.
Mâinile mele tremură reci, nesigure
și se rănesc în spinii unui arbore pitic.
Poate-ar trebui să-mi adun în poală lacimile.
Ele cad răzvrătite și se aștern in dâre lungi, umile.
Seara mi-e teamă,
stau așa, neștiută, și-apoi,
trupul meu se duce singur,
departe.
Apa mea e înaltă,
și freamătă,
ș-ar vrea, poate, să se-odihnească
o vreme.
E-atât de istovită apa mea
și ciuntă de durere.
Fiecare fior o despica în șiruri adânci, umblătoare.
Și-adesea, de pe mal,
ei iși râd de ea cu pietre,
și-o pașesc in ropote greoaie.
053.794
0
ca in adancul tau
si poate
de-acolo eu cand plec
ca sa-mi adun
din spini a maini stange zbateri
....
ei isi rad de ea cu pietre
eu cu ochii ce-mi zambesc
buna:)))