Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Tinerețea nu ne-a aparținut niciodată

1 min lectură·
Mediu
Tinerețea nu ne-a aparținut niciodată.
Erau doar oasele și carnea noastră
care crescuseră odată cu noi.
Mă speriasem privind spre mâinile mele,
în care-mi vedeam toată copilăria.
Venele mele, precum murele,
pulsau în ritmul acelor de ceasornic,
măsurând fragilitatea clipei.
Mâinile mele, atât de sărutate,
cu care mi-am șters lacrimile,
îmbătrâneau.
Mă uitam la chipul meu
și-mi zâmbeam.
Nu trecuseră atât de mulți ani
și totuși
îmi era dor de mâinile mele mici.
Tinerețea nu ne-a aparținut niciodată.
Și am tras-o la răspundere
când am simțit-o plecând.
M-am așezat pe pat
și-am mângâiat fiecare parte din mine.
Am promis să iubesc fiecare venă,
fiecare loc din pielea mea,
fiecare an.
Pentru că tinerețea nu ne-a aparținut niciodată
și nici zilele care s-au risipit
fără să ne ceară voie.
Iar pielea mea avea nevoie s-o iubesc
acum, cât timpul se așeza încet.
Era cu mine pe pat
și-mi mângâia pielea.
0218
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
149
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Denisa-Elena Haiduc. “Tinerețea nu ne-a aparținut niciodată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/denisa-elena-haiduc/poezie/14206937/tineretea-nu-ne-a-apartinut-niciodata

Comentarii (2)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@mihail-doruMDMihail Doru✓
Pas d’accord avec! (cum ar zice un celebru pas-d’accordist). Eu cred că tinerețea ne-a fost dată spre unică folosință îndelungată, precum pielea de șagri. Cu tot chagrin-ul aferent, firește. Acuma, depinde și cum o întrebuințezi. Unii o cheltuiesc în câțiva ani, iar alții o păstrează cu atâta grijă, încât ajung bătrâni fără s-o fi folosit.
0