ascultă-mi toamna

încet încet mă abstractizam în prezența ei își lua forma energetică de la toți martorii eu mă simțeam stors și întins pe sârmă privirea-mi ruginea pe solzii grei din izvoare îmi părea că degeaba înhață plăticele pâinea aruncată de milenii dincolo de piele se înnodau viermi îngăimam ceva dar vocea mea o smuls-a vântul ~ tăcerea nu e leac ci susurul lăsat să curețe ~ prin mâlul cu scoici și clești vâjâiau spirale de acid (d) nucleic mai săreau spre lună somni pleosc cu smolite cozi înainte un caraghioslâc zbârcind iar oglinda căzătoarelor stele gândeam apoi mă închideam în ochii ei