comori din infinit

încă mai vin inorogii să plângă pe unde a trecut dragostea ca un nomad solitar încă li se oferă oamenilor în brațele lor zgrunțuroase al cerului prunc încă se învață drumul întâlnirilor prin spuma cuantică spre locul unde spiritele moșesc întâmplări și-și vorbesc în șoaptă să nu trezească suspiciuni încă mai sunt câmpuri de văpăi de care ne apropriem încet ca de-o moștenire dubioasă și încă înaintăm cu primul dar