ceasuri de trecere

obijnuiam să ascult cerul s-ar fi coborât printre gene credeam că melodiile se întorc în difuzoare de oricâte ori au înfierat azurul îmi amintesc de cucul ce-și lua porția de timp de parcă atât am învățat în trimestrul acela la școala internat unde aveam rații de plâns dor în vacanță prietenul meu artificial puțin mai mare decât un ceas de perete altfel învârtea cadranul cu ore în tic tac de inimi donatoare până și eu făceam din pași discuri ale insingurării de apartament aproape copiind o temă ce nu-mi fusese dată trebuia să aștept venirea mamei sau a bărbatului despărțit de joacă ca de tot ce era viu atunci și cucul înnebunea în coșmarurile mele o primă scrisoare pentru mama deschisa ca o rană cu pete de sare și cerneală nicicând de șters nicicum apoi bunica m-a crescut cu povești când orânduia prin casă o suplineam legănând fătul și mai frumos pe picioare îmi părea că zburd întro vacanță cât alții în trei nu puteam fi decât naiv viitorul era o parcelă de basm ca un diapozitiv pătruns de lumină acum știu că inocența nu se poate sfârși câtă vreme roua anilor mai licăre în floră