Ușa se izbi zgomotos de perete, fărâme de tencuială împrăștiindu-se dezordonat pe podeaua de lemn înnegrit. Camera păru pustie. Lăsă în urma-i umbra unui parfum familiar care persista, parcă, pentru
Trec ceasuri fara numar. Ne transformam in oameni, ne aruncam in costume cu forma ce afiseaza zambete placide inramate in ochi colorati. Caldura nu ne atinge. Lacrimi roz ingheata din cer, se astern
Rasufla vantul printre amintiri. Ne zbatem sa fim reci, indiferenti, inimi de gheata si aparent mute. Striga iubirea din noi tot mai rapusa. Ne-ncearca colivii reci cu ochi de papusa inerti,
Impovarat pe soclu-i de vise nestinse,
ucise, Regele doarme
surprins in nemurire de zori revarsate
in onicsi empirici, crucificate de pacat.
Cuprins de remuscare placida, arsa,
Cele din urma frunze planeaza în ritm de vals mortuar peste cimitirul sufletului zgribulit. Un singur mormînt verde, viu, de marmură sacră, vegheaza asupra întregului odată atît de înțeles. Păsări
Fac alpinism pe un vulcan...abrupt. Lipsa accentuată de oxigen mă face sa îmi pierd echilibrul; prea multă cenușă, prea mult fum și o singurătate acută...civilizația unei lumi colateral înghițită
O ființă stă în palma-mi tremurândă, facută cuib. În vinele-i mici și plăpânde ultimul fir de viață se subțiază cu fiecare secundă. Mă privește cufundat în ultimele-i clipe de lumină, cu ochii-i
Mi-e dor
Și chipu-mi e gol.
Văd oameni pe stradă,
Teatru de păpuși
Cu globuri de aur reflectate-n zăpadă.
Cristale de gheață devin candelabre...
Stau singur pe străzi
E străin și