Poezie
Se scuturau cireșii
1 min lectură·
Mediu
Se scuturau cireșii
De albe flori se scuturau cireșii,
Pe nesfârșitele alei de piatră arsă,
Iar luna privea prin fereastră,
Înfiorând lalelele și crinii-n glastră.
Când de la pieptul meu firav te-ai rupt,
Pornind ușor prin ploaia de petale;
Purtând un gând și-un dor necunoscut,
Tu ai ajuns devreme-n zori.
Cu ode și cu imnuri, un cor clipocitor
Deschide poarta în valuri de culoare
Și ziua peste lume se revarsă, curge,
Năvalnică și caldă ca o mare.
Cu dulcii ochi cătând în larga zare
Conturul unui peregrin și magic nor,
Prin slăvi de-azur vei trece-agale,
Peste al tău temut destin, abrupt,
Fără habar de noi, de mine…
În primăvara nopților de mai,
Cu gândul undeva, la sclipitoare stele,
Peste alei de piatră arsă,
Dalbii cireși își plâng podoaba.
Fin.
002034
0