dascalu alexandra

Ca să fii fericit, trebuie să fii împăcat cu tine însuți „Nu-ti pierde curajul” JULES VERNE Eu nu am prieteni, pentru că prietenul adevărat nu există. Amicii mei sunt un cal, o pisică, o

Þi-am sărutat…sufletul Þi-am sărutat pe furiș sufletul Când ne uitam aseară după stele Și când cădea ploaia peste noi, Învăluindu-ne în apă! Þi-am sărutat pe furiș sufletul Când îți

Aș vrea să-nec în ochi albaștri Surâsul ochilor căprui Ce îmi lucește dintre aștrii Și îmi redă privirea lui! Nu-i minunat cum poate clipa Albastrului senin să-i dea Sclipiri de verde ca

E vreme despărțirii…Ceasurile bat timide în pereți, amenințând că a venit momentul în care trebuie să împărțim tot ce am adunat împreună! Dar mă întreb, oare există jumătăți egale, oare putem

Trup fără suflet Plouă… afară miroase a curat, miroase a proaspăt, miroase a nou! Parcă lumea și-a spălat fața În ploaia udă de lacrimile cerului… Plouă…afară e răcoare, afară e

Boabe de orez Încerc să desenez lumini și umbre Pe boabe de orez… Apoi le-amestec și toate par s-arate Precum un cer de vară amorțit… Hai! Da-mi mâna ta să mergem să ne plimbăm printre

E vremea timpului pierdut Mă simt ștrangulată de realități, de gânduri și de vise… și mi se pare grea povara aceasta de singurătate… E vremea timpului pierdut ce bate insolent in geamul

Te-ai dus din nou de lângă mine Şi mi-ai luat inima din piept, Ai luat şi visele cu tine, Toate speranțele… te-aştept Căci îți stau scrise în privire Iubirea ta şi

Iata omul! Ce o fi deasupra lunii ? E vid, e plasma, intuneric…Dar dedesubtul ei? Sunt oameni si viata! „Om” poate fi unul dintre cuvintele cele mai ciudate si mai incapatoare… Ca notiune, el

IARNA GEROASÃ „gandurile lor erau aceleasi si le puteau impartasi de la suflet la suflet, fara sa aiba nevoie de cuvinte.” JULES VERDE Cad fulgi ușor din cer Si mi se prind in păr Ca

Mi-am pierdut ingerul “aceasta imprejurare spulbera orice speranta, chiar si a celui ce nu voia sa deznadajduiasca. “ JULES VERNE Mi –am pierdut ingerul… a fugit pe nesimtite, s-a

Cântecul lebedei Trezește-te, zeiță! Vin și îmi bea apa vieții! Căci toate frunzele ce mor În fulgi îmbracă răcoarea dimineții Dar tu te pierzi în soare, ne lași cuprinși de dor, Ne lași

În care ploaia își vărsase oful… Îngenunchez în iarba udă În care ploaia își vărsase oful Și-acum mi-l varsă sufletul Căci îmi deschide ploaia ochii Și parcă tristă mă privește banca, Pe

Presez săruturi pentru tine Între coperțile de cărți Ce-s vechi, pătate și puține Dar toate sunt ca niște hărți Spre inimile pline! Presez săruturi pentru tine Și pentru zilele de

Hoț de inimi Te-am prins! Iar vrei să fugi cu gândul meu, Să mi-l ascunzi în zări, departe! Te-am văzut când ai vrut Să-mi bagi visele în buzunar și să fugi cu ele… Și-acum mă-ntreb, cum

Taci, suflete, nu plânge Că ai rămas numai cu mine… Deși-ntunericul te frânge Eu am să fiu mereu cu tine! Acum, te rog, de ai putere, Să-ți ștergi lacrimile din ochi, Căci simt și eu a ta

Îmi moare luna în surdină Și stele ce se sting în gând Par a fi ochi ageri de felină Sau vise ce se nasc și pier vibrand! Eu nu mai pot să plâng, de parcă Din toată zarea să culeg aș vrea

Trecut Lumina îmi plânge cu umbre și cu ceață Și mă întreb de ce prin vise-mi rătăcești, Te pierzi în întuneric prin firele de ață De la atâta ploaie poate-ai să și răcești ! Te-nvălui

Incendiu…de vise și de doruri, mi-e sufletul cenușă, scrum îmi arde viața… printre lacrimi te strig, te caut …mă adun… Îmi pipăi gândurile fripte ce stau bătute-n cuie-n rând și printre