Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

lecția de anatomie

despre liniștea oaselor

3 min lectură·
Mediu
o întinseseră pe-un pat
cu fața în jos;
profesorul făcea o demonstrație publică
și-l priveam prin două perechi de ochi,
ai mei și-ai lui Ari;
de obicei teama sau revolta sau furia
se concentrează-ntr-un punct
ca acesta de pe umărul drept...
...te doare aici?
femeia gemea cu nasu-nfundat
în saltea;
asta pentru că nu ți-ai acceptat starea,
dumnezeu ne dă suferințe ca să facă din noi
diamante
dar noi ne-ncăpățânăm să rămânem cărbune..
și-n loc să-nvățăm lecția
ne revoltăm
ne simțim nedreptățiți
și abandonăm speranța..
auuuuu!!
vezi?
toată furia s-a strâns pe axul drept
pentru că e legată de pierderea soțului tău;
așa cum v-am mai spus,
principiul masculin are de-a face
cu partea dreaptă a corpului,
iar cel feminin cu partea stângă..deci..
aș vrea să vă pun o întrebare..
poftiți vă rog..
dacă după această ședință de terapie
subiectul nostru va continua să rămână
în aceeași stare a sufletului,
nu se va vindeca, nu?
va trebui să priceapă că medicamentele n-o ajută
că la baston se renunță prin credință
și că dumnezeu ne cizelează prin încercări, nu?
sigur, poate va reveni la vechea stare,
dar terapia îi va diminua intensitatea
și în timp se vor vedea
rezultatele;
nu pot renunța la pastile,
ele mă țin în viață,
a țipat femeia din inima saltelei..
auditoriul râde cu condescendență,
biata femeie, nu pricepe
nimic;
n-am abandonat speranța..
m-am zbătut tot timpul
să gasesc vindecarea..
ce vină am eu că mi-au greșit ăia acupunctura???
pozitivați-vă doamnă,
gândurile negative se vor întoarce ca un
bumerang
si ele pot duce chiar la paralizie..
auuu!
lăsați brațul moale..
așa cum spuneam,
durerea si-nțepenirea piciorului
sunt cauzate de
tristețea și revolta
în care această femeie trăiește de câțiva ani..
nebuna de lângă mine
s-a ridicat, strângând în mâinile împreunate
un rozariu..
profesorul îi dă permisiunea să atingă
materialul didactic;
pentru mine este suficient;
demonstrația este suficientă
pentru că eu sunt femeia de pe pat..
nu știați asta, nu m-ați văzut?
eu sunt femeia
pe care ati întins-o pe pat
și-ați împarțit-o
în cele patru vânturi;
plâng plânsul ei
și gem spaimele ei..
și-o să fie nevoie să-mi caut acum
tălpile
și șira spinării,
ca să pot fugi
din nebunia voastră fermecată;
să-mi caut inima
ca să-mi fie milă
de voi și de mine
și de dumnezeul vostru înțelept alchimist..
să-mi caut mâinile
ca să iau bastonul
și să lovesc
indiferența saltimbancului idiot;
apoi să-mi caut gura
ca să cer iertare femeii
..că-mi place să fiu..
001775
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
409
Citire
3 min
Versuri
92
Actualizat

Cum sa citezi

daria caza. “lecția de anatomie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daria-caza/poezie/13891984/lectia-de-anatomie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.