Daniela Voicu

mai știu că măsuram singuratatea în nori și dimineți prăfuite… respiram secunde în cristale de gheața coborând în plamâni adânc, înghetându- mi ființa apoi se topeau ieșind prin irisul

Ar fi trebuit să spui tot ce simți … nu, nu trebuie să mă minți! Spune ceea ce trebuie, hai curaj, aștept asta de când m-am născut! (a trecut ceva vreme huh?!…) sau pretinde mai bine că nu mă

Am găsit un ou mare și galben. L-am pus sub minte să-l clocească. M-am așezat la Masa tăcerii așteptându-l pe Brâncuși. A venit după o oră . Mi-a zâmbit și a plecat. Eu stau și reazem Coloana

pe buzele tale am văzut lumina fără a fi rostită se zbătea să iasă din-năuntru tău ...

Azi am plâns pe umărul Gol al unui copac. Eu eram frunza care-i Acoperea ochii pentru eternitate. Am aprins focul cu el, Să-mi incălzesc sufletul părasit de oameni. Am mai băgat pe foc și

L-am văzut pe Isus răstignit, Apoi L-am văzut în cer Și-n oamenii din noi. Eram toți Isus, Răstigniți pe cruci de morminte, Răstâgniți pe noapte și pe cer. M-am întrebat de ce plouă În noaptea

un pas, alt pas ,noapte, un drum necunoscut parcurs în grabă cu pași repezi, urme care nu mai pot fi urmate ,caci tălpile mele nu mai au nici un rid... ca și apa ,uneori se mai unduiesc

Viața ca un etern al descoperirii DANIELA VOICU: Domnule Fernando Torres - Garcia cum ați debutat ca artist ? FERNANDO TORRES-GARCIA: Arta a venit de tânăr. Scriam încă de la vârsta de

Foaie verde și-o lalea ascultă urarea mea: O urare pe 2 lei pentru toți ce se dau lei, ce mă fac de 3 parale, ziua în amiaza mare.... Și când mai veniți la mine să mă săturați de

ÎN NOAPTEA În noaptea asta mare Doar ochii-mi rămân să mai plângă Căci viața-mi se scurmă treptat,treptat, adâncul,cu adâncul în infinit.... În noaptea

Îngeri goi ,fără cuvinte Rămași avizi de fericire, Au venit pe pământ, În căutări de idei , Spre raiul din noi. Ei sunt departe de cer, Blestem în cercul de mister. Noi suntem muți și

Mi-a zis cineva că a găsit Un zâmbet pe geamul De la simigerie. L-am rugat pe Ismail Să-i dea o bucată de Covrig câinelui din mine Ca să nu mai urle niciodată.

te privești în oglinda nopții , care e stearpă și plină de ninsoare. cucuveaua mai cântă , încă, pasărea măiastră a privirilor tale. ca atunci când clipești , din albastrele gene se varsă