Poezie
viata...ca un sotron
2 min lectură·
Mediu
dacă viața e privită ca un șotron
noi suntem acei care aruncăm piatra
(sau suntem o piatră aruncată de alții?)
într-un desen conturat deja…
arunci piatra și …sari în primul pătrat
într-o copilărie niciodată pe care o meriți
sau, dimpotrivă, deosebită!
fericit sau nu
iți pui intrebări, stai un pic…
să te gândești cum sari…
în următorul minut!
altcineva parcă decide pentru tine…
și nu ai timp niciodată!
te revolți, cauți, ești in război cu toată lumea
nu-ți găsești locul...
cu fiecare săritură suntem alții!
apoi sărim în două desene odată
cu picioarele egal depărtate - gata
să prindem alfa si omega, yingul și yangul
dragostea,împlinirea… prin celălalt!
ne construim vise, învățăm din greșeli,
suntem trădați...
iubim, ne facem prieteni, ne găsim jumătatea -
și-atât de repede se-ntâmplă totul…!
constați că ești născut tot mai târziu,
știi ce e viața când tocmai trebuie să sari în ultimul pătrat
când copacii sunt goi, când ești rănit
închizi ochii și de durere și de oboseală
toți avem regrete…
am fi putut rămâne mai mult într-un loc!?
am trăit noi prea repede?
nimeni nu știe cum ai fi putut fi mai fericit
nici chiar tu!
parcă am trăit acele trei minute
așa cum înaintea morții îți vezi
propriu film dat \"la repede\"!
ocupăm noi un spațiu prea mare, nu cred!?
aruncăm piatra și sărim în aceleași pătrate!
sari ca toată lumea, nu?
dar nu toată lumea aruncă piatra la fel
(sau pietricica…)
s-ar putea să murim singuri!
și să ramână numai pasul
din interiorul fiecărui pătrat!
așa cum abia mai putem
să predăm piatra copiilor noștri,
care se aruncă și ei în același șotron
la fel și totuși altfel - viața!
(dupa o idee de pe tv cultural)
001.790
0