Proezie

Toată copilăria mi-am murit-o

trăind fără să-mi recunosc drumul

ca-n frații Grimm, firimituri las și azi peste tot sperând

să mă pot întoarce într-o zi

casa s-a dărâmat în mine și plopul din fața casei, tot

cred, mai degrabă, că pot nărui stâlpii cerului decât o așa izbândă....

fac din zilele rămase libertăți supradimensionate

nu mai privesc demult în oglinzi retrovizoare

e ca și cum ai negocia cu călăul

e ca și cum te-ai întoarce în închisoare cu fericirea pe față...

câtă suferință, Doamne, să nu ai unde te întoarce

nu știe nimeni cine a dărâmat în tine casa

omorând pe toți cei dragi....