Al vieții poem

Voi face un pod între mine şi mine

pentru cât nu m-am iubit

dar nimeni nu trebuie să ştie,

cum nimeni nu trebuie să vadă

umbra mea din ultima mea zi pe pământ!

îmi va mai trebui o singură zăpadă

să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...

când nişte scări voi urca...

voi coborî o mie de scări

ori voi sări câte două, întristată!

să nu pot muri s-ar putea!

nici dacă alerg pe-un câmp de lavandă!?

numai Poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea

când voi trece, încet... ca-ntr-un regal

peste curbura de ramuri numită arcadă...

până dincolo...din-co-lo...

infinit mai pierdută în abis,

va ninge cernit și voi pleca împăcată

c-am terminat al vieții poem,

cu două inimi scris !

nemaiștiind care din ele

va-ncepe pe-un rug sa ardă.....