Până nu vine toamna

Motto:''Chiar dacă-i grea/viața și ființa/Inima cântă, ca pasărea mea/rară și sfântă!"(M.Robu) Cu păsările am mâncat din aceeași pâine, mai degrabă hrănindu-le, mi-am hrănit zborul gândul meu, aproape agonic se-arcuiește peste același deșert de apă Bate, tu pasăre, în cer cu ciocul țeseți o graniță nouă între cer și pământ chiar la marginea spațiului meu până nu vine toamna, preaîncet și platonic Numai eu știu ce ascunde un țipăt de pasăre! numai tu știi cum curge timpul meu în timpul tău ciugulește-mi din palmă, și fără a vedea simte-mă!e sfârșitul verii și încă se-aude același copil plângând undeva... Tot ce-mi rămâne e să-mi țes o graniță nouă în toamna cu zbor, fără zbor visând mă grăbesc, vreau să-mpart cu cineva o pâine bobul să-l văd cum sare din spic așteptându-și iubirea la marginea orei.... Sunt ca pasărea pe care n-o mai vindecă nimic