Pun șalul pe umeri

Pun șalul pe umeri, și calc în noroiul de iarbă și flori gândurile mele stau spânzutate-n ferestre dar numai uneori, cerul e un pahar de stele vărsat peste a mea sihastră poveste în rest, stau închisă-ntr-o viață uitată! pun șalul pe umeri și mă pierd în noaptea amară pe vatra căreia coc șoapte pentru tine știind că nerostite se pregătesc să moară... de aceea-mi încep ziua cu apusul hrănind păsări opresc din dospit singurătatea dar numai uneori, pentru că aripa care-mi crește, firavă-i ca o petală ce știu că se va rupe până-n zori... și-ncep să-nțeleg de ce mirtul își scutură floarea, de ce e o închisoare în orice destin pledez vinovată! nu pot să te iubesc mai puțin..