Daniela Moga

M-ai lăsat să rătăcesc mult timp cu griurile-n degradeu Și știai cît de mult doream să trec La albul de mireasă-n decolteu. Noapte de noapte ți-am păstrat pe roșul buzelor

De cîte ori printre gânduri te-am ținut ascuns Să nu te rănească stropii de rouă agățați de buze. Nu credeam să-ți mai aduci aminte. Dar tu, fiecare oră din zi ai despicat-o cu un sărut Și

Am mulți prieteni Ce-mi poartă trena zi de zi, Dar și dușmani Cu care deja am făcut pact, ...precum singurătatea și tristețea Care demult nu mă mai plac.

Cînd bate gongul de noapte Cuprinsă de frică, Simt fiecare secundă Cum tăcerea o despică. Cearșafurile calde încă Poartă urma virginitatii mele rupte, A Eului tău cojit Și

Estul meu demult si-a-întrețesut crengile cu Vestul. Tălpile îmi sunt înfipte ca o ancoră în Sud. Dar cum mîine începe Cînd astăzi nici bine nu s-a sfîrșit, Nici o busolă nu mă mai

Ți-am mângîiat părul bălai Și dintr-o data m-am prefăcut un armăsar cu pleată încărunțită. Din brațe ți-am mîncat fructele coapte Și dintr-o dată inima a luat-o la galop ,deja îmbătrînită.

Pe puntea dintre sufletele noastre Nu te mai văd venind ca altădat' Că stăteam și priveam seară de seară La lună cum răsare Ști bine, n-a fost un păcat. Nici chiar atunci cînd printre

Acum, că cerul a obosit de-atîtea ploi, Fă-mă un ocean senin Să pot lăsa păsările-n stol să înoate, Soarele aproape înecat Să-l scoată la lumină dintre ape.

Între Acatist și Paraclis Străbatem un pelerinaj lung De post și rugăciune Pînă la altarul cel sfînt. Între Acatist și Paraclis Se-ntinde Iordanul și muntele de măslini,

Mi-e frică să mă re-ncarnez De unele antimpuri nu sunt prea dorită, Dar izvoarele-s deja logodite Și mînjii mă vor la timp. Colaje infertile se desprind de pe țeasta încolțită Semințele

Albul curat și rece de nea, Săruta vîntul în ger să-l prefacă, Nu-i pasâ câ strâlucitorul galben la poartâ bate Și-albastrul de cer pe pămînt va cădea. În alai,fermecătoare și parfumate culori

Fată morgana, Cu plete albe si rozacee îmbătrânită, Surprinzător din țări calde venită Și cu iarna logodită, Ai așternut neaua peste oraș. La colțurile lui, deja apare igrasie Și gerul îi

Copacii nu tac, Sub scoarța lor e-o liniște nestingherită. Se-aude doar cum lava de melasă se scurge-n crengi Și clorofila-n frunze cum abundă. Copacii nu tac, Lipește-ți urechea

În adînc e-atîta liniște Și-atîta liniște-n adînc, În înalt e-atîta pace Și-atîta pace în înalt, Cascade de lumină Spăla sînii dezgoliți de lut Inundați de amintirile de-acum

Mă ascund, ocolesc vânturi Ce suflă în cascadele de nori. Printre sori îmi rătăcesc gândul, Respir pînă mai pot să zbor. Al nouălea cer e mult, mult prea sus

M-am întins punte între talazuri S-ascult ecoul sufletelor Ce-și leagă catargele peste mări. Unele naufragiate, Altele rătăcind încă în ceruri Așteptând de la cei dragi scrisori. Luasem și eu

Iubitul meu ,cu-aripi de catifea, Cu solzi de vînt și pulbere de stea, Cu 6 vieți în cer și una pe pămînt, Cu ram de sălcie țesută-n verde crud. Eu sunt

Poetul, de cum se naște Alege Eternitatea. Își poartă sternul gîndirii Mereu despicat, De unde ies ca un roi Cuvintele cu miez Și dulce mireasmă Hrănindu-ne matca fericirii, Unde vin

Ce biserică-i aceasta, Împrejmuita de nuferi Cu miros de tamiie în florile de măr Și lumini de candele,în loc de sori. Ce biserică-i aceasta, Cu sfinți

Suntem în post și-s plină de păcate, Toți sfinții trec pe lingă mine Și mă bat pe spate. "Nu-i de ajuns să citești Psalmuri si Acatiste Dacă nu te-nfrunți cu propria-ți credință". Ce

Am pierdut clipa în care ne-am cunoscut. A fost poate chiar ieri, S-au într-un anotimp demult uitat, Unde am fost doar noi doi Și zeii menestreli de alpaca. Aș fi putut duce o viață liniștită

Am ajuns cu întîrziere la țărmul verii, Toamna era deja sosită, Verdele deșirat și împăienjenit Peste orele tot mai scurte Dintre apus și răsărit.