Daniela Moga

Eu nu pot Doamne să iubesc Gândul și sufletul deodată. Cind gândurile hoinăresc Sufletul de unul singur se îmbată. Cind sufletul e-ndrăgostit Gândurile mă lasă baltă. Niciunul nu

De trup nu mai am nevoie Să mă mint că nu mai sunt fecioară, Nici de mâini care-n Braille să-mi spună Că plânsul nu o să mai doară. De chip nu mai am nevoie Din tâmple să-mi curgă Căruntele

Gîndurile mele nu se mai intorc, Au rămas istovite în toamnă. Degeaba le-am srigat, Ecoul a rămas înghețat Și cum Sudul cu Nordul s-au scimbat Și orologiile timpul inainte l-au dat

De sub ia ce pe măsură mi-am croit, Simt cum colții ierbii Prin borangic deja mijesc, Și în gură gustul pământului proaspăt smîntînit. Nu mai este de pierdut timp, Trebuie să ajung la botezul

Aș fi putut să-ți dau un braț din corola de frunze, Dintre cele cu unghii lucioase și cărnoase Și pentru tine, de mi-ai fi cerut Chiar la o zi din viață să renunț. Dar tu doar floarea o

M-ai orbit demult cu frumusețea ta fără seamăn. Acum port lumina doar în căușul palmei. Zi de zi mă opresc din drum Să îl scurg cînd pe ochiul drept, Cînd dincolo de pod, pe cel stîng

Am tot încercat, Dar iarna nu-i vreme de iubit. Îmi trebuiesc ore-n șir Doar să te privesc, Iar soarele răsare direct în asfințit. Zilele-s atât de strâmte și scurte, Uneori apretate de prea

Ninsorile se aștern peste trupul meu, De sub mantia lor simt a florilor de gheață miros. Las razele scurse să-mi modeleze nurii, Dealuri și văi pînă la os. De la ceafă mi se lasă o răcoare

Vara cînd soseste, primăvara pleacă Și ia totodată cu ea Întreg alaiul de catifea. Roșul de mac și cupele de fresii cu nectar, Rujul de salcîm și verdele crud de cimpii, Cintul de

Nichita mi-a fost vecin de chilie Și-n fiecare zi ne predica cîte-o Liturghie. El însă nu avea nevoie de cuvînt, Cuvîntul lui era descint. Din muguri , fluturi scotea Si pe prunc ,

Atît îmi e de dragâ viața, Că nu mă leapăd nici măcar de-o zi, Chiar dacă o cîștig la loterie Sau la anunțuri în ziar De-o voi găsi. Atît îmi e de dragâ viața, Căci alta nu mai pot

Se plimba toamna ca o doamnă de pică, Lăsînd în urmă volatilu-i parfum. Ca o respirație caldă Mi-a pătruns pe fereastră, Nu știu de unde și nu știu cînd. Îmi dă tîrcoale, Îmi

Pe unde au călcat gândurile se cunoaște ...dar eu niciodată nu le-am călcat pe urme. Mă cunosc gândurile ca-n palmă...de aceea nu am reușit să-mi ghicesc niciodată viitorul. Mă știu

Îți mai amintești Cum îți furam lacrimile Să nu-ți îneci sufletul cu tristă rouă. Îți mai amintești Cînd zâmbetul meu îl împărțeam Cu al tău pe din două, Cerul cum îl cirpeam cu stele

Printre arabescuri de ceată Și piruete de lumina Se disting două glezne feline De balerină. Apoi,un

Pe genele frunzelor Stropi de rouă pe vârfuri Stau înghesuiți și fac mătănii. Când slujba dimineții se Încheie, Se preling ca o perdea de lacrimi pe fața lor, Oglindind cerul înalt, Mere

Ne lăsăm purtați prin gări pline De mirosuri, arome și cocleli De mult rău și bine, De-atîta frumos și urît Minciună și-adevăr Purtat printre șine. Tot singuri rămînem, batînd pasul pe

Acum, că cerul a obosit de-atâtea ploi, Fă-mă un ocean senin Să pot lăsa păsările-n stol să-noate, Soarele aproape înecat Să-l scoată la lumină dintre ape.

Pe paginile cu pereții albi ca varul M-ai înfășurat in cearșafuri ude de cuvinte. Pesemne ca Ana vroiai să mă zidești Și pe ochi să-mi așterni albastrul de Voroneț, Dar cui vroiai în poveștile

M-am visat azi-noapte Un țanțoș măr ionatan, Îndrăgostit de-o tânără pară frumoasă. Doamne și ce fiori simțeam în miez Și sub coaja ei parfumată Cum prindea rădăcini iubirea noastră. Dar m-a