psiho-somatic

se mai învârtiseră o vreme

prin sfera de influență a purtătorilor de alb

obsedați de certitudine sau poate... nebuni

(dar cine mai lua în serios chestia asta?!)

amânaseră

clipa aceea în care cu mâna pe inimă ca pe o franjură

stârnind instinctele fiarei exilate în manual

aveau să strige ceva aproape esențial

amânaseră... fuseseră amânați

jigăriți cerșiseră confirmarea

morții apropiate: doctore, sunt bolnav!

nu primiseră mai nimic

după marea instaurare a uriașului plictis

(ași, banala depresie postmaniacală!)

adormiseră...

se treziseră

aveau picioare întregi lipsite de orice durere

și spatele naiba știe cine îl pusese la locul lui

instincte sexuale ca la carte

dindărătul întunericului se holba o pereche de ochi

exact din locul acela în care își pipăiseră ei / parol!/

golul

și sufletul...?!

ei, sufletul!!

sufletul continua să fie aria de exploatare maximă

peste el se trecea cu bocancii cu buretele se trăgeau brazde care mai de care se aruncau deșeuri

din înaltul lui se lua mai apoi cu-o înjurătură – suprem semn al băgării în seamă ‒ se îndesa se îndesa se îndesa

se arunca la gunoi.

(se dovedise științific: re-zis-ta la ori-ce!)