Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

detașat

1 min lectură·
Mediu
câteodată întârzii să apar
numai trupul continuă să mișune împărțit în bucăți centrifuge,
incandescente și vii precum spiridușii
fotoni orfani și inconștienți
fericiți poate în abandonul lor
eu rămân dincolo. simplu spectator. într-un home cinema propriu
inventat și brevetat chiar de mine,
un firicel de sânge animat de-o durere surdă, aproape străină, ne-a-mea,
atârnând într-un gând fantomatic și el gata s-o ia la fugă
asemenea calului nebun căutându-și carul de foc,
iapa năpraznică, ogorul perpetuării genelor
dar eu
nu mă clintesc
nu strig
nu plec
nu fac compromisuri
nu cerșesc păsuire
în semiobscuritate decorul perfect
nu am
un punct de vedere,
nici dorința de a convinge cu orice preț
de a combate sau de a susține
cosmogonii, erezii, un fapt divers
îmi spun doar: e bine!
astfel
nu mai simt
spațiul defrișat din piept,
pumnul în fereastră,
înserarea continuă întunecându-mi unghiile și cuvintele,
absențele lui – găuri de molii insistente și obraznice,
prelungindu-se până la arca scufundată din mine,
nici boabele de struguri devenite râu negru-lipicios, renegare...
și nu fac nimic
doar ei fotonii aproape inconștienți și orfani mișună-ntruna
au măturat o curte-ntreagă
și tot nu se opresc
023358
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
188
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “detașat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14088333/detasat

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
“Trupul continuă să mișune” prin 0-ul existențial, “împărțit în bucăți centrifuge”, până nu rămâne din el decât esența, care extrage din lumină “fotoni orfani și inconștienți”, corpusculi de lumină iluminând un “gând fantomatic”, pregătit să sară în altă minte, superioară și performantă.
Ai “puncte de vedere” interesante, fără să vrei să convingi, îți faci prozeliți și corifei, căci ai resurse prodigioase de a-ți susține elocvent și persuasiv poezia.
0
@daniela-luminita-teleoacaDT
... mai sant si incorente pe ici pe colo, desi, in ultima instanta, ar putea fi 'absolvite"/ rezolvate... poetic... Cateodata, chiar e nevoie sa ne DETASAM de toate ("Privitori ca la teatru.../ home cinema...), pt a trece cu bine mai departe. Ruptura "spirit - trup" este doar una aparenta, detasati, nu santem... morti, deconectati in absolut de la realitate, ci continuam sa actionam, dar intr-un fel anume, intelept, care ne prezerva resursele pozitive (asa ne "trezim" cu o "curte" intreaga... igienizata/ purificata..

MULTUMESC FRUMOS PT TIMPUL SI ATENTIA ACORDATE!!
0