Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

viajes

2 min lectură·
Mediu
uneori călătoriile încep pe neașteptate
fără pașaport. fără vreo asigurare. aproape la voia întâmplării.
încep din tristețea insistentă nemaiîncăpând la un moment dat
în goliciunile tumorale ineficient asanate,
nici în intervalul dintre tine și tine
(cineva își izbise cândva acolo centrul de greutate. te repudiase. nu știuseși cum să reacționezi. în întuneric ai dat delete. târziu, un undo anemic. probabil eșuat)
din mâinile întinse în spațiul vid ca după un dumnezeu bun. bun samaritean.
milostiv și degrabă-iertător. îndelung-răbdător...
poticnindu-se mai apoi anonime și sigilate
ca niște ștreanguri pentru obsesiile tale sempiterne. pentru tine însuți.
bocitoare tinere jelindu-și morții universali. ai nimănui și atât de prezenți
ca propria-ți respirație-piele. ca propria-ți cruce.
încep și continuă din litera aceea albă anxioasă-păgână
revendicându-și tributul din rendez-vous-urile noastre,
etichete decolorate în incertitudini și amânări,
gări inventate ad-hoc pentru a ne face invizibili unul celuilalt
(o stripteuză își îmbunătățește numărul. cu drama noastră. mică. inofensivă și vie. e doar un rol. publicul aclamă ca în arenele cu gladiatori și sfinți triști)
călătoriile nu încep deloc paradoxal din fața ușilor sparte, cu miros de mucegai,
a interioarelor devalizate până la depersonalizare,
din miezul instinctului pur apăsând pe trăgaci
pentru o schimbare de decor,
pentru a evita compromisurile,
pentru o ieșire din clișeu,
pentru a o lua de la capăt
001.275
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
213
Citire
2 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “viajes.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14087963/viajes

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.