Poezie

învelișuri

1 min lectură·6 februarie 2016

Mediu

chipul, un decor risipit cu multe uși uitate deschise

instinctual refăcându-se a doua zi

ca un mușuroi de furnici nevrozat de talpa uriașă

alunecată intempestiv și radical peste

rămân de fiecare dată umbre ce acoperă câte ceva:

prima literă a numelui propriu devenit comun

(o enigmă facilă pentru amatorii de cuvinte încrucișate)

copacul crescut cândva înadins dintr-o proiecție a ta

într-un joc pueril sau într-o luare în serios

(ceilalți te arătau cu degetul și hohoteau „omul-copac” „iluzia” „nu-știu-ce-ul”

nu aveai decât să te aduni în rădăcini să cauți „locul și momentul potrivit”)

amprenta eului identificabil târziu mai mult accidental

marea iubire amânată sine die ca un trofeu

albumul de mimici pietrificate fiecare cu odiseea ei

intrate, într-un fel sau altul, în nemurire

în cutia de rezonanță a sternului unui necunoscut

în parfumul mâinilor ei delicate și superficiale

existând pur și simplu

în câteva cuvinte nici bine nici rău-intenționate

ale unor cunoștințe pasagere abile în a pune punctul pe i

inima scrijelită în țipătul stâncii frustrate

revendicându-și dreptul elementar

peste toate

oglinda indusă în eroare refuzându-și sensul

întoarsă spre sine ca-ntr-o uitare aproape benignă

022.916

Despre aceasta lucrare

Autor: Daniela Luminita Teleoaca
Tip: Poezie
Cuvinte: 183
Citire: 1 min
Versuri: 25
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Daniela Luminita Teleoaca. “învelișuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14087669/invelisuri

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

RR razvan rachieriu✓8 feb. 2016

“Oglinda” mistificată de imagine, “refuzându-și” sensul și rostul de a multiplica în virtual toate formele din real, ne trezește neîncredere, îndoieli, că reflectă suprafața adevărului și că nu copie și imită umbrele, care ne însoțesc toată viața, și emitem ipoteza că ceea ce se vede la noi este mult mai puțin decât ceea ce nu se vede.
Poezia are atâtea “învelișuri”, încât după ce am desfăcut unele prin interpretare, au apărut altele, mai incitante și uimitoare.

DT Daniela Luminita Teleoaca✓8 feb. 2016

... un mic text despre mimica/ eul nostru care devine o... "arhiva" a evenimentelor-sentimente "filtrate" prin sine (glorios sau mai putin). Ne risipim, mai apoi ne adunam, credem ca facem tabula rasa de tot ce am experimentat anterior, "urmele" insa sant insidioase (persistente). Intr-un fel, asa este firesc, doar asa se cladeste odiseea devenirii, in ultima instanta a unei individualitati. Cateodata insa, e nevoie de uitare, care, totusi, nu este una absoluta: ea se instaureaza atat cat sa permita eului sa o ia de la capat, adica sa iasa din risipire (o uitare benigna ce nu echivaleaza cu lasitatea, oricum ea intervine.. spontan, tinand de resursele umanului de a se autoregenera)...

MULTUMESC FRUMOS PT CITIRE SI PT IMPARTASIRE! Cu prietenie, D.