Poezie
frumoasă nebunie
1 min lectură·
Mediu
și dansăm dansăm dansăm
legați la ochi
imponderabili
pe poduri din vată
secunda atârnă de-un milimetru de șansă
pasărea doarme doarme doarme
badijonată în lacrimi
la poalele cerului
un uriaș face alchimie
ca din veșminte putrede ieșiți din noi
ținem pe genunchi
măruntaiele gândului miasmele grețurile
zilei sfâșiate de colții unicornului-vârcolac
succesiuni nesfârșite luturi palori scabroase
travalii de sentimente pervertite
în securea dimineților înserate solitare
bocitoare albe mângâie gura morții cuibărite
în sângele din tunelul ochilor
într-o rână ne privește orbi și infantili
și ne-ar dezlega așa cum dezlegi un blestem
de nu s-ar îndoi de neștiința noastră
și iar dansăm dansăm dansăm
pe poduri din vată
cu mimici din ceară
cuvinte răstignite
lasă urme de foc în poveste
frumoasă, uitarea smulge zdrențe din trupuri
lumina crește din zidul aripilor
din rădăcinile inimii străpunse calculat
aproape geometric
suntem luntrea minusculă
în palma înrourată a unui Dumnezeu
pășind convins în singurătatea dintre sternuri
și dansăm dansăm dansăm
043.729
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 156
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “frumoasă nebunie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14077268/frumoasa-nebunieComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
... in acelasi timp, ne "complacem" in aceasta stare a dansului tocmai pentru ca ne-am incredintat (intr-un gest de suprema intelepciune) destinele Lui... Mimam infantilitatea sau devenim "uriasii" care cocheteaza cu actele alchimice, undeva mai jos de cer; moartea percepe la un moment dat ca nestiinta este doar o masca si... se teme. A uita/ a trai intr-o nebunie frumoasa inseamna a nu te ingriji obsesiv-patologic pentru ziua de maine, inseamna ca ne este de ajuns/ trebuie sa e fie de ajuns ziua de azi.In acest context, si pasarea "isi permite" sa doarma, pentru ca ea insasi este in aceeasi luntre minuscula, adica in palma inrourata/ pronia cereasca. Draga Razvan, iti multumesc frumos pentru timpul acordat!
0
Dna Teleoacă cu expresiile care mă surprind:"secunde atârnă de un milimetru de șansă", obiectiv s-a măsurat și-s milisecunde legate de kilometri.
" badijonată în lacrimi" lângă "măruntaiele gândului, miasmele, grețurile""...sfâșiate de colți unicornului-vârcolac"" în securea dimineților înserate solitare""...Dumnezeu/pășind convins în singurătatea dintre sternuri"
propuneți o raportare lucidă, notă informativă, asupra paralelelor lumea ad integrum și lumi per ego cu "poduri de vată" coborând în iluzie/deziluzie pe un cal de neant. Aceste maluri antitetice alungă prin dans atenția trecătorului care acaparat de zădărnicie are viziunea mistică de la final.
Cu drag.

draga Sorin,
Multumesc frumos pentru amabilitatea celor scrise! Ganduri bune, D.
Multumesc frumos pentru amabilitatea celor scrise! Ganduri bune, D.
0

Să dansăm , dansăm, dansăm pe scena unei vieți în degringoladă, e o frumoasă nebunie, un coșmar decojit de halucinații până se ajunge la esența oniricului.