floral. altfel

n-ai fi vrut ca micșunele să-și schimbe vreodată mirosul nici ca dealul în care-și țineau rădăcinile să se facă peste noapte cimitir ai crezut că vei încăpea mereu în îngustimea potecii pe care înaintând deschideai cerul treceau nori albi păsări cărți colorate pene stufoase de îngeri n-ai vrut să rătăcești catifeaua crăițelor nici gura impetuoasă a leului nici mirosul de ploaie amestecat cu țărână al garofiței roz când seri răcoroase de iunie răspândeau începutul de vară direct în arterele tale n-ai fi vrut să faci uz de încuietori noaptea perfectă s-ar fi petrecut cu toate ușile deschise nimeni nu s-ar fi încumetat să te prade poate doar o regină a nopții indiscretă căutându-și potrivirea departe de îmbulzeala întunericului ai visat odăi curate haine crescute direct din levănțică ora ieșind odată cu mugurii mâna de petale în veci invulnerabilă ai fi vrut ca fetița cu cozi negre și rochiță de fluturi să poată oricând coborî din milieul cusut de Bunica să-ți spună bătându-te pe umăr: toate sunt la locul lor doar tu ești azi un copil așa de mare mai mult intuiești dealul acela a fost dintotdeauna cimitir (Bunica locuia peste drum! ce aproape era Bunica!) atunci... demult... acolo sosea mai întâi primăvara reavăn pământul purta urmele vieții găseai cioburi verzi comori atâtea jivine creșteau voci spre jos se desfășura câmpia câmpia cu sălcii și vuietul Câlniștei ochii nerușinați de raci cârtitori prindeai sentimente le țineai cu capul în jos într-o joacă inofensivă a copilăriei boeme... azi micșunele miros a vertij și dor asemenea pământului răsturnat invadat de vreme