e dreptul meu să nu te iubesc

așa că obișnuiește-te măcar 1 dată pe zi să nu obții de la mine mai mult decât primești din partea celui care impersonal îți răspunde la salut păstrează imediat discreția maximă chiar dacă tu ai o mie de răni de împărtășit sau doar spectacole neinspirate pe sârmă privește-mă ca pe un tablou: „Surâsul împietrit” / „Amazoana și tastele” / „Mme de Pompadour” și așa mai departe îți poți imagina orice ca să scapi de singurătate... de tine însuți... respiră-mă ca pe un aer mult prea ozonat coboară mai apoi repede-repede (știi prea bine: nici acum nu te-ai obișnuit cu înălțimile) apropie-te ca de un gard electric ca de un „Not responding!” ca de o prăpastie sfiește-te sau nu! și... nu-mi reproșa că m-am schimbat din câte știu port același număr la pantofi mă nasc constant în miez de vară nu sunt matinală... e dreptul meu acum să nu plâng / să nu vorbesc / să nu te iubesc / să nu te huidui alege: rămâi sau pleci!?