Daniela David

Iată, am plecat de acasă Și am încuitat ușa. Dar, oricît de bine nu m-aș fi străduit, Știu precis că e destul de descuiată Ca să intre hoțul de suflete în camera mea.

Am obosit. Am mai trecut azi o dată pe la lutărie. Groaznic ce se face. E mare strășnicie. Atîtea exemplare umane stau la soare… Și-abia de-așteaptă ziua să urce pe picioare. Trei, trei

-De cînd ești? -Eu? M-am născut exact atunci cînd trebuia, în ziua ceea-n care veniră să mă ia. -Originea? -Dar ce origini vă trebuiesc? Sunt multe mari origini pe globul pămîntesc. -Mai

Aruncați zarurile. Să vedem: Cine poate zîmbi frumos, Cine e un tulburat, Cui nu-i pasă, Cine a fost la teatru, Cine e îndrăgostit, Cine e pesimist, Cui îi ajunge fericire… Să vedem și noi

Pleacă! Du-te așa așa ca și cum n-ai mai plecat niciodată… Oricum, Tot ce rămîne din trecut e destul de relativ Ca să dispară… Fugi chiar acum! Căci prea departe sunt toate… De-acolo nici

Alergători spre punctul ,,Y” Și mergători din punctul ,,X”... Aș vrea cărările să spintec, Să nu mă tem de punctul fix…! Tremurători pe unde gama Și visători - pe radio... Văzui

Fiecare din noi își desenează soarta. Este vorba despre linia pe care o parcurge tocul de la panfof; Așa vorbind, mai alegoric, Să admitem niște tocuri din creioane colorat Teoretic, suntem

E firesc. Că murim, că trăim… Și mai mult e firesc să iubim, Să bîrfim, Să nu știm, Să fugim… E firesc ca departe să vrem, Că bocim, că n-avem, Nu putem, Dar tot vrem. E firesc înzadar

Dorul este un cîine. Slab. Dorul bea numai lacrimi amare. Dorul se strecoară în ograda ta. Dorul îți veghează ușa. Dorul te așteaptă să ieși. Dorul e mare. Dorul privește cu ochi firavi. Dorul

Stelele ce cad nu sper’ Să existe un alt cer... Stelele ce cad, nu știu Că orașul e pustiu ...

Frunte sihastră, Față bălaie, Suflet în glastră, Apă de ploaie. De ce te-ai dus,bunele? Erai aici.Te-ai dus. Și soarele din mine Se vede c-a apus. Și coltele din mine Se vede c-a

Am plîns în pahar. Tu te-ai depus ca sediment. Sticla s-a spart, Tu te-ai uscat… Și acum ești pietroiul De pe inima mea.

Oh, trandafirii mei,vă uscați ca pelinul. Prin ceața vieții mele,prin spinii voștri deși. Ofilite petale,așa vi-i destinul. Să intri nu poți.Nu poți nici să ieși.

Ce e pămîntul? E-un păcat, Păcatul duhului din lavă, Păcat de inimă concavă, E un păcat! Păcat.Păcat. Că multe stele-a numărat, Că multe dealuri a umblat, Că-n multe ceruri s-a ascuns, De

Suntem niște timpuri Ce mor. Trecînd anotimpuri, În zbor… Suntem doar nisipuri Ce curg, Clepsidre cu chipuri Spre-amurg…

Apără-mi părinții,Doamne, Și nu-I lăsa să-mbătrînească. Eu vreau ca florile să fie- Mereu cu dor să înflorească. Iar firele deja de nea, Să nu le înmulțești, Părinte, Că viața și așa li-I