Poezie
matca
poeme pentru R.
1 min lectură·
Mediu
//
astăzi totul s-a strâns într-un spațiu mic, ca un cuib de insecte sub pietre.
îți scriu din interiorul acestui gol ordonat.
r.
ți se pare că între tine și aer este ceva care
te apără.
ești simplă ca iluzia aceasta
în care pașii ți se afundă în noroaiele pământului.
stai învelită ca un șal pe corpul bunicii.
azi nu simți frica.
pe ecran apare chipul ei și te mângâie.
știi că totul în jur nu e decât materie întunecată.
îți imaginezi lucruri.
becuri stinse în noaptea adâncă.
drumuri de lut prin cartierele părăsite.
tu și cu bunica ta îngropate în același pământ negru.
tu și cu mama ta îngropate în același pământ negru.
tu și copiii tăi săpând gropi
la nesfârșit.
r.
fragilitatea nu mai e frică, e geometrie.
e spațiul nostru de origine.
locul unde se reproduc lucrurile care încă rezistă.
adăpostul nostru subțire.
o ordine interioară care absoarbe totul, ca o inimă care n-a obosit încă.
r.
începem să fim cu adevărat când înțelegem că în noi
trebuie să rămână doar urma căldurii,
ca vibrația slabă rămasă în aer
după ce pleacă un roi de insecte.
astăzi totul s-a strâns într-un spațiu mic, ca un cuib de insecte sub pietre.
îți scriu din interiorul acestui gol ordonat.
r.
ți se pare că între tine și aer este ceva care
te apără.
ești simplă ca iluzia aceasta
în care pașii ți se afundă în noroaiele pământului.
stai învelită ca un șal pe corpul bunicii.
azi nu simți frica.
pe ecran apare chipul ei și te mângâie.
știi că totul în jur nu e decât materie întunecată.
îți imaginezi lucruri.
becuri stinse în noaptea adâncă.
drumuri de lut prin cartierele părăsite.
tu și cu bunica ta îngropate în același pământ negru.
tu și cu mama ta îngropate în același pământ negru.
tu și copiii tăi săpând gropi
la nesfârșit.
r.
fragilitatea nu mai e frică, e geometrie.
e spațiul nostru de origine.
locul unde se reproduc lucrurile care încă rezistă.
adăpostul nostru subțire.
o ordine interioară care absoarbe totul, ca o inimă care n-a obosit încă.
r.
începem să fim cu adevărat când înțelegem că în noi
trebuie să rămână doar urma căldurii,
ca vibrația slabă rămasă în aer
după ce pleacă un roi de insecte.
02825
0
Sunt multe de spus, însă, n-aș vrea să divulg toate semnificațiile pe care le-am întrezărit în acest poem. Voi mai spune doar că aici mă surprinzi printr-o aplecare mai mare spre latura reflexivă, fără a eluda emoția poetică, de asemenea, prin concizia și senzația că niciun cuvânt nu putea lipsi de aici fără să dezorganizeze arhitectura întregului poem.
Și da, după lectură, am simțit și eu „vibrația (aceea) slabă rămasă în aer”.
Acord, fără urmă de invidie și regret, gălbioara de la Moara.