Poezie
când visele sunt doar frumusețe și haos
poeme pentru R.
2 min lectură·
Mediu
//
ploaia a fermentat drumurile care duc înspre
nordul teritoriului,
R.
hemoragia s-a întins ca și cum ți-aș întinde
ție o mână și împreună mâinile s-ar transforma în ceva
care are nevoie de soare.
e ușor să cred azi în dumnezeu.
am mâncat bine, mi-am văzut copiii, am umbrit
un loc mic cât o insectă care cade în apă și creează unde.
mi s-a părut că e bine. dar lumea e epileptică
am văzut-o în convulsii și a trebuit să
mă gândesc obsesiv la cum va tăia ea azi din mine.
nu mâinile. nici plămânii mei puternici și tineri.
spune-mi, dragostea e tot un fel de amputare?
&
am visat că pluteam peste câmpul de floarea-soarelui unde tata nu a ajuns niciodată. în vis, el încă mai avea dinții întregi și miros de alcool dulce pe respirație. am zâmbit. în vise totul e alterat de frumusețe și haos.
&
astăzi m-am gândit la pielea mea —
ca la un pătură subțire pe care o întinzi peste o rană
ca să nu o vadă nimeni.
R.
în spital mi-au spus că totul e sub control.
au spus: nivelurile sunt bune,
ca și cum viața ar fi o diagramă
pe care cineva o poate citi dintr-o privire.
dar tu știi,
în mine există multe săbii îndoite și încercări de a merge mai departe
cu picioarele amorțite.
&
astăzi mi-am imaginat copiii în viitor,
cum vor merge prin orașe străine,
cum vor ține în palme telefoane transparente
și vor căuta
o fotografie veche cu mine —
cum m-ar putea readuce la viață
dintr-o lumină de ecran.
R.
am respirat adânc.
aici, în nord, teritoriile se întind nemilos și
tot ce pot să fac e să merg mai departe.
copiii sunt lângă mine. și tata. nu mai știu cine e bolnav.
dar e ușor azi să cred în dumnezeu.
iată, singurătatea nu înseamnă nimic pe lângă
pădurea asta mare și deasă. dar liniștea are dinți. între timp m-am gândit
la noi și am scris.
a nins încet.
am oprit caloriferele.
tot peisajul acesta de iarnă. doar haute couture.
frigul și moartea sunt manechinele.
iar eu, o mică pasăre albastră
prinsă de iarnă, fără casă.
copiii mei mă întreabă cum e să mori.
nu le răspund nimic.
ascult mai departe cum se aude muzica
și inima cum bate peste iarba mea.
ploaia a fermentat drumurile care duc înspre
nordul teritoriului,
R.
hemoragia s-a întins ca și cum ți-aș întinde
ție o mână și împreună mâinile s-ar transforma în ceva
care are nevoie de soare.
e ușor să cred azi în dumnezeu.
am mâncat bine, mi-am văzut copiii, am umbrit
un loc mic cât o insectă care cade în apă și creează unde.
mi s-a părut că e bine. dar lumea e epileptică
am văzut-o în convulsii și a trebuit să
mă gândesc obsesiv la cum va tăia ea azi din mine.
nu mâinile. nici plămânii mei puternici și tineri.
spune-mi, dragostea e tot un fel de amputare?
&
am visat că pluteam peste câmpul de floarea-soarelui unde tata nu a ajuns niciodată. în vis, el încă mai avea dinții întregi și miros de alcool dulce pe respirație. am zâmbit. în vise totul e alterat de frumusețe și haos.
&
astăzi m-am gândit la pielea mea —
ca la un pătură subțire pe care o întinzi peste o rană
ca să nu o vadă nimeni.
R.
în spital mi-au spus că totul e sub control.
au spus: nivelurile sunt bune,
ca și cum viața ar fi o diagramă
pe care cineva o poate citi dintr-o privire.
dar tu știi,
în mine există multe săbii îndoite și încercări de a merge mai departe
cu picioarele amorțite.
&
astăzi mi-am imaginat copiii în viitor,
cum vor merge prin orașe străine,
cum vor ține în palme telefoane transparente
și vor căuta
o fotografie veche cu mine —
cum m-ar putea readuce la viață
dintr-o lumină de ecran.
R.
am respirat adânc.
aici, în nord, teritoriile se întind nemilos și
tot ce pot să fac e să merg mai departe.
copiii sunt lângă mine. și tata. nu mai știu cine e bolnav.
dar e ușor azi să cred în dumnezeu.
iată, singurătatea nu înseamnă nimic pe lângă
pădurea asta mare și deasă. dar liniștea are dinți. între timp m-am gândit
la noi și am scris.
a nins încet.
am oprit caloriferele.
tot peisajul acesta de iarnă. doar haute couture.
frigul și moartea sunt manechinele.
iar eu, o mică pasăre albastră
prinsă de iarnă, fără casă.
copiii mei mă întreabă cum e să mori.
nu le răspund nimic.
ascult mai departe cum se aude muzica
și inima cum bate peste iarba mea.
00763
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniela Davidoff
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 386
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 56
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Davidoff. “când visele sunt doar frumusețe și haos.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-birzu/poezie/14190922/cand-visele-sunt-doar-frumusete-si-haosComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
