primăvara, aici

îmi place mult poemul, dar nu-mi place felul în care abordezi firul narativ. Ordinea strofelor pare greşită din cauza timpurilor verbale. Am făcut mici ajustări, te rog să analizei şi să-mi spui ce părere ai:

am avut o viață întreagă să numărăm.
să facem descompuneri
proiecții abstracte, acum, ne place pur și simplu,
cum dragostea se înfășoară și ne umple sângele
ca saliva unui câine turbat: otrava aceasta,
o abstinență totală de la alcool,
dorință sau control,
precum frica din vis că n-o să reușim
să apăsăm la timp pedala de frână.

colțurile gurii ne stau drepte,
chiar când vopseaua curge în dâre,
plămânii noștri pocnesc ca mugurii
sub norii negri, pe coridoarele lungi,
cu tenișii noștri albaștri.
alergăm, fiindcă știm. stocăm energia
precum sângele înghite
din pungile de perfuzii, săruri de platină
care îl vor face din nou curat si roșu.

vor începe să se scurgă orele asemenea elefanților
mergând prin savană, vom fi în teniși albaștri
pe coridoarele acestea lungi, alergând,
florile roz ale caișilor ne vor încolăci gleznele, nervii,
norii vor fi negri și pe ziduri emoticoanele
își vor arăta dinții strălucitori.

dar tu nu vei rămâne cu noi, sacha.
tu ești doar o jucărie pe care o strângem puternic în mâini,
când suntem bolnavi sau speriați.
ne oprește anxietatea. iar violența,
cu endorfinele ei,
cu senzația ei de forță brută,
ne face bine, ne duce către alte tărâmuri,
spre vaduri de lumină.

Ma bucur ca iti place poemul. Asa a venit si asa l-am scris. Dar citind varianta ta inclin sa iti dau dreptate, curge mai frumos. Iti multumesc pentru implicare si feedback, prinde bine !