Poezie
poem pentru emily
2 min lectură·
Mediu
emily,
a venit toamna
dar nimic nu mă mai atinge din splendoarea ei
mă gândesc la plămânii tăi perforați de apă
apă crudă de izvor
pe care aș vrea să o beau
să păstrez acea distanță dintre noi
tu fiind moartă
eu încă vie
și totuși mi-e dor de tine, em
să te văd alergând din nou printre copacii plini de frunze
roșii și galbene
mi-e dor ca de un tablou pe care l-am pictat cândva
desenasem păsările acolo plecând
și chipul tău blând
înecat în boală
la fel ca toată lumea de azi
când se poartă măști ca să-ți ascunzi durerea
eu pe masca mea am scris acest poem pentru tine
îmi plac literele caligrafice cu care am scris numele tău
și totuși îmi voi da masca jos pentru tine
// mi-e frică noaptea ca inima să nu mi se oprească
dar ea s-a oprit deja //
e la fel ca păsările din tablou
ating cerul o secundă și mor.
a venit toamna, em și acum respir curat aerul ei rece
părul îmi e bătut de vânt
așa cum e și toată lumea aceasta crudă și neiertătoare.
// soarele țipă ca un prunc iar țipetele lui
sunt mângâieri pentru urechile mele
pentru că și eu țip, em
dar nu mă aude nimeni.//
urletul vântului te face să-ți
pierzi auzul în această
toamnă comatoasă.
dinții din craniu pe care încerci
să-i lipești la loc.
despre ce dimensiuni vorbim
cele care nu ne iartă niciodată greșelile
cele care ne fac să cădem în genunchi.
suntem piese de schimb pentru lume
această matrioskă
îngropată undeva în pământ.
mă sinucid în fiecare zi cu imaginea
păpușilor fără dinți care nu pot să mestece
dar alții/ alții au murit demult
la fel ca ele
îmbrăcate în rochii de catifea.
și n-a durut.
de aici nu mai pleacă niciun tren
pentru că ar trebui să fie o gară
și nu e nimic.
mă sinucid în fiecare zi cu imaginea asta.
// păpușile mă urmăresc cu ochii lor vii.
clipesc de fiecare dată când respir.
ca și când m-ar auzi. despre ce dimensiune
vorbim, îngână ele ca și cum ar ști //
01821
0
VO