Poezie
flanele de lînă
2 min lectură·
Mediu
suntem biodegradabili
două cămăși din lână ce se deșiră încet
ni se opresc inimile în camerele de izolare
ne atingem torsurile de pereți
apoi le izbim să se spargă
suntem împreună dar separați
sângele nostru trece dincolo de pereți
suntem invers
ne descompunem zi de zi
o durere moale în oase
ne amintește că suntem vii
ne ascundem temerile
ne înfășurăm în cămășile de lână
până ce ajung să ne țină de cald
înghițim pastilele mici și rotunde
ochii ni se fac mai strălucitori
noaptea suntem și mai aproape unul de altul.
corpurile și inimile se zbat intr-o
cusca de tabla zincata
aruncata in mare
ca pentru niste rechini
așa simțim. asa funcționăm. asa supravietuim.
apoi desiram zidurile. sulurile de lănă.
camasile. piepturile. lasam inimile la vedere.
avem o rana narcisica de cand am fost mici
mamele noastre veneau din cand in cand
sa vada ce mai facem
in camerele mici
pline jucarii si scrijelituri pe pereti
ne dadeau pastile atunci cand eram tristi
cand eram suparati
cand mergeam la culcare
aveau flanele de lana gri sa poata munci
pe vreme ploiasa si vant
ne aduceau mancarea
o lasau langa pat pe noptiera
toata noaptea stateam foarte aproape unul de altul
asteptam sa vina cineva sa ne mangaie
uneori venea, alteori nu.
dimineata ne trezeam si mancam mancarea rece
cu mici oftaturi ca si cum am fi plans mult
eram si atunci biodegradabili
eram si atunci o materie persisabila
eram si atunci izolati
eram si atunci impreuna
dar SEPARATI. eram si atunci niste copii
speriati.
cand incercam sa evadam din cusca rana
cauzata de abandon incepea sa doara.
ne izbeam de pereti un timp. apoi taceam.
si mama tacea.
in rest ne jucam cu jucariile cele mai scumpe.
si cand nu mai puteam
scrijeleam peretii cu unghiile ca si cum am fi avut cutite
mari in maini. trauma noastra incepea sa vorbeasca,
dar era liniste, atat de liniste.
04968
0
EL