Poezie
everest
2 min lectură·
Mediu
mă mișc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine ceva mă forțează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu
mii de cartoane lipite de pereți ca benzile desenate îți arată sensul
mereu ocolești străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric
dar nu astăzi
când direcțiile se schimbă
decupezi din cartoane
orașul și străzile lui
mergi încet și cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta
ce să faci cu toate aceste cioburi
ai o gură pe care vrei s-o lipești de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coși
ai un piept ca de păpușă rusească
ai o inimă plină de nicotină și apă
nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt aș lupta
când picioarele sângerează mă simt ca pe everest privind cadavrele înghețate ale celor
care nu au reușit să supraviețuiască
și eu trec printre ei am o boală
nu te întoarce înapoi să privești nu vei vedea piscul
la ce bun să îl cucerești
două trei secunde de respirație profundă și puterea de a te întoarce
scade
așa că rămâi aici în liniștea camerei tale e mai multă dragoste
decât ai putea să crezi.
00932
0