Poezie
primăvara devreme
2 min lectură·
Mediu
//
soare abraziv peste
pielea mea ca o pătură aspră
tot ce mă înconjoară e liniștea satului
și casele lipite una de alta
ce ne separă sunt zidurile de beton
și gardurile de sârmă
pe care se așază vrăbiile
// tristețea fiecăruia e bine ascunsă în sacoșele de la mega image//
peste pământ ninge cu niște flori mari de gheață
fiecare floare e un suflet mort
un bagaj emoțional care n-a fost niciodată întreg
// cum mi-aș trage eu trolerul plin cu haine murdare
pe strada gării
nu mai am timp să spăl mizeria lumii
o iau cu mine
și o port cu un fel de mândrie//
îmi caut locul în lume și acum cred că l-am găsit
e într-un tren prăfuit care se îndreaptă spre nord
acolo unde îngheață frica
nepăsarea hamalilor care mă văd nu mă atinge
sunt obișnuită cu indiferența oamenilor
și merg cu trenul
dar văd aceleași drumuri noroioase
și case lipite una de alta ca niște tumori
//
aprind veioza în liniștea camerei
mă văd în oglindă și știu că ăsta e chipul meu
noaptea sunt cea mai frumoasă
uit să mai plâng
adorm cu vrăbiile în gând
repet același lucru de mai multe ori
repet același lucru de mai multe ori
o să plec departe cu trolerul meu obosit
o să-mi spăl hainele
o să le întind pe sârme
o să am teritoriul meu în care nimeni nu va pătrunde
voi fi fericită
așa cu toate oasele dislocate
de la atâta frământare
o să mă duc la mega image și o să-mi cumpăr o ciocolată neagră
repet același lucru de mai multe ori
nu îmi mai este frică/ tristețea oamenilor e un tricou murdar
sunt îmbrăcată cu el/ îl voi da jos și va rămâne pielea mea albă
și aspră peste care soarele
amorțit va lăsa vânătăi.
001.172
0