Poezie
snow apocalypse
2 min lectură·
Mediu
//
zăpada a pătruns până în camera mea
încă nu dorm
aștept cu ochii deschiși
electrici
să treacă iarna
să mă desprind de toate frânele pe care le pune
o locomotivă de tren când se apropie de oraș.
cum se vede orașul în depărtare.
o omidă strălucitoare lascivă pe care îmi doresc să o
ating.
trebuie să întrerupi fiecare frază ca să te gândești
// și tot se moare//
soarele mi se pare că rămâne în urma mea
mi se pare că sunt un cadavru cu părul lung
mă joc cu părul meu
e aspru ca țoalele pe care le făcea bunica
când mă sui în tren deja e noapte și ar trebui să adorm
dar din nou vreau să simt fiecare clipă ca pe un camion
ce trece pe lângă mine
dau perdelele la o parte și scot capul pe geam
văd tot trenul într-o curbă
câmpul deschis pe care mama m-a născut
văd stropii de ninsoare
alunecând spre șinele curate
mă țin strâns să nu cad
orice dar să nu cad.
de ce sunt atât de rece?
am uitat să mă îmbrac cu paltonul mamei
ca să o țin minte mai bine
vreau să ajung acasă
în camera mea plină de zăpadă
să dau plapuma la o parte
și să mă ghemuiesc acolo
ca într-un mormânt
// sunt o făptură făcută din ghips //
vreau să visez orașul fremătând, sclipitor
vreau sa îl văd încă o dată cu ochii mei electrici
cum își stinge treptat luminile
una câte una
iar blocurile lui înalte
se dărâmă unul câte unul
vreau să mă văd în trenul care gonește prin ninsoare
și nu se mai oprește ca într-o apocalipsă din filme dar
trebuie să întrerup fiecare mișcare a mea sacadată și să scriu
// și tot se moare//
001056
0