Poezie
emily,
1 min lectură·
Mediu
urletul vântului te face să-ți
pierzi auzul în această
vară comatoasă.
dinții din craniu pe care încerci
să-i lipești la loc.
despre ce dimensiuni vorbim
cele care nu ne iartă niciodată greșelile
cele care ne fac să cădem în genunchi.
suntem piese de schimb pentru lume
această matrioskă
îngropată undeva în pământ.
mă sinucid în fiecare zi cu imaginea
păpușilor fără dinți care nu pot să mestece
dar alții/ alții au murit demult
la fel ca ele
îmbrăcate în rochii de catifea.
și n-a durut.
de aici nu mai pleacă niciun tren
pentru că ar trebui să fie o gară
și nu e nimic.
mă sinucid în fiecare zi cu imaginea asta.
// păpușile mă urmăresc cu ochii lor vii.
clipesc de fiecare dată când respir.
ca și când m-ar auzi.
despre ce dimensiune vorbim
îngână ele ca și cum ar ști.//
001.511
0