Poezie
here she comes again
2 min lectură·
Mediu
//
e o noapte senină și încă ascult roykscopp/
here she comes again / toate problemele acestea ale discriminării mă bântuie
ca și cum ar fi niște fantome
// trezește-mă din coșmarul acesta adânc, fă din mine o păpușă voodoo
căreia sa îi dai foc înainte să moară //
uneori nu mai suport țipetele păsărilor
care se întorc seara acasă
mă uimește coeziunea lor / felul cum știu să se adune și să spargă cerul
atunci când el pare atât de senin
fă din ele niște păsări voodoo și lasă-le să zboare cât mai aproape de noi
cel mai aproape de mine sunt slăbiciunile mele/ pe ele vreau să le ard
//
solitudinea a devenit o capcană în care nu prinzi nimic
nici măcar gândurile tale
când te plimbi prin pădurile de la marginea orașului
cu căștile în urechi și alergi / un alergător de cursă lungă
asculți royksopp și știi
vine din nou ea / moartea sub forma unei femei frumoase pe care o iubești
ești o micuță lesbiană dar fără contact fizic
tot ce înseamnă mângâiere e în contrast cu frica de iubire
tot ce înseamnă discriminare
tinerețea acesta care nu va dura veșnic
e o păpușă pe care o strângi în mâini în momentele de anxietate
când se termină melodia / te întorci înapoi către casă
vezi trenul de navetiști cu o locomotivă albastră
vezi păpușile voodoo pe care ți le-ai imaginat
vezi ciorile pe liniile de telegraf
vezi moartea legată cu o funie de un gard ca un câine
și știi că ai ajuns în momentul în care chiar dacă vrei nu te mai poți întoarce
trebuie să accepți toate aceste discriminări.
// here she comes again.//
001.677
0
