slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să

delimiteze forța mea vitala de restul lumii

azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste orașul muribund

// îmi aud de fiecare dată pașii uscați pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai țipe ca și cum ar avea un niqab peste gură

tata a încetat să mai respire / unele respirații dor ca și cum ai fi vinovat de ceva

dar nu știi de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei și acum mă apasă fiecare mișcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui

să te îngrop așa de vie cu tot cu păpușile tale și rochițele cu volănașe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun

și controlez mai bine durerile / ca și cum aș avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot

și frica de ace dispare

dar nu dispare tristețea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieții mele

fără ea nu aș mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine

atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat și ea să se uite la culoarea semaforului

și nu a văzut că este roșu

//

inima tânără încă vibrează/ îmi afund pașii în betonul cald

pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton

și acum nu mai aud țipetele/ respirațiile/ mișcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul țigărilor de contrabandă/ și nimeni nu-mi spune hai ieși de acolo / nu e vară / e primăvară și

toți ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.