poem de dragoste

am totul ca să mă prefac că știu ce e fericirea

mâinile / capul / lungile nopți de somn

cineva îmi tunde părul meu lung până ajung să

mă întrebi / ai cancer

iar eu îți răspund, da / e foamea aceasta de lucruri noi

știința abandonului ca un străin care mi se plimbă prin vene

e ziua în care nu am nimic

de pierdut / la fel ca în celelalte zile

nu mi-e frică de tine/ nu mi-e frică de nimic

doar ascult cum se dezvoltă programele spațiale ale nasa

//sunt un copil proiectat in vitro //

părinții mi i-am abandonat de mult / pe ecran începe să se scurgă scrisul

ca și cum ar fi o vopsea proaspăt întinsă

așa e inima mea în asistolă / în ea nu poate să intre nimeni / așa e cancerul

copiilor care au fost lăsați să moară pe treptele casei mele

pentru că da/ am o casă

o colivie pentru păsări

doi câini care se joacă până la ultima suflare

și asta cred că înseamnă fericirea/ fluturarea mâinilor pe geam atunci când un tren pleacă înspre

un tărâm al nimănui

degeaba flutur batista a la revedere / cancerul continuă sa crească și eu îi spun

fericire

//

când

cu mâinile îmi mângâi pieptul

capul mi-l rostogolesc până la poalele unui munte

în lungile nopți de somn / te visez pe tine.