Poezie
ropes
1 min lectură·
Mediu
&
zăpada ca o frânghie care își continuă
drumul până în momentul în care
întâlnește frica noastră la fel de albă.
purtăm în noi elicoptere care survolează orașul și câmpurile.
desenăm copii morți pe pereți/ pe drumurile orașului
ca și cum noi am fost niște copii morți cândva
și acum am înviat.
……………………………………………………………………………………...
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neștiinței
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină și întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
………………………………………………………………………………………..
și atât rămâne
imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
așa am fost tot timpul - copii morți - noi și frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.
001.482
0