desert sun

și încă sângerăm,

încă înghițim praful ce se așterne ca o cenușă vulcanică

peste artere

/

peste inimi & soarele de toamnă ce se clatină

din când în când provocând

mici cutremure ce ne zguduie organele

pășim mai departe pe străzi

ca și cum am fi niște stafii

ce au uitat că există / dar sângele nostru

și inima noastră nu uită nimic

asta se vede când mergem pe covorul roșu de frunze

și ne amintim de aburii ce se ridică vara de pe un pământ scorojit/ când vine ploaia

[ prin crăpăturile deșerturilor se aud țipetele celor care s-au deshidratat încetul cu încetul

până au devenit ca și noi, prinși într-o plasă prin care doar aerul cald

și uscat mai poate trece & sunetul unei viori cântând ashram/ maria & the violin strings ]

dar e doar o fata morgana / o matrioșkă

din care scoatem pe rând,

pe rând,

păpușile

teama

visele

&

moartea.