jurnal de martie

dar de fapt e noapte.

orașul doarme. desfacem bucată cu bucată

singurătatea. o mașină de gaz trece pe stradă

împrăștiindu-și vaporii.

stații de tramvai goale. am trasat de mult o linie între noi si ceilalți.

corporatiști care populează

orasul & roiurile de mașini care mărșăluiesc pe străzi,

alungându-ne somnul.

blocuri neterminate și străzi murdare.

noaptea ne uităm la copii abandonați.

și așa ne simtim și noi. le intindem o bucată de pâine, 5 lei

după care dispar în noapte.

noi nu. rămânem aici până la sfârșit

așteptând un tren imaginar care să ne duca înapoi spre casele noastre.

așteptăm un motor care să pornească toate electrocasnicele

deodată

& vuietul lor să ne trezească din moleșeală.

așa nu mai auzi gândurile despre primăvara care nu mai vine.

dar primavara e aproape. aici in subteranele orașului. în curând se va trezi

ca o bestie cu ochi lucitori,

hrănindu-se cu ce a mai rămas din singurătatea noastră în orașul dislexic și amorf.

o așteptăm să picure ca dintr-o pipetă, morfina, o nouă teamă peste noi.

pe care o s-o înghițim ca pe vaporii de gaz/ când mașina de gaz o să treacă din nou prin

fața noastră.