Poezie
sinestezie II
2 min lectură·
Mediu
azi soarele ne sparge ferestrele ca și cum
am fi în câmp liber
nimic între el și noi
care să ne protejeze de razele
lui / aceasta este expunerea la radiația ultravioletă
a sinelui
în timp ce mergi înspre supermarket
șI împingi căruciorul cu pieptul
o pasăre vânează altă pasăre printre cioburile din aer
o fată se mișcă încet printre mașinile parcate
are un fes negru și un tricou pe care scrie
no more fear
aceasta este expunerea la diminețile crude ale realității
în care vizitele sunt interzise în spitale
acolo unde am lăsat bolnavii să ne aștepte
o sinestezie ciudată transformă aerul în sunete
auzim glasuri care ne spun cum să mergem mai departe
mai aproape de locul unde ne vom putea ascunde
de toată durerea lumii / când soarele apasă din ce în ce în ce
mai mult peste cer ca peste o membrană uriașă
și o face din ce în ce mai uscată și dură
la fel ca pe fata din parcare care vinde ziare
în diminețile cu ger stau în plămânii mamei mele și respir
de acolo
împing căruciorul din ce în ce mai departe
îmi îndes fesul adânc până la ochi
și repet / no more fear, no more fear
ca pe un cântec de leagăn
cu care ne adormeam păpușile când eram mici
dar ochii lor rămâneau întodeauna deschisi, întotdeauna
inerți, iar gurile lor înainte de a dormi
nu puteau spune decât. mama. mama.
( acum știu: era doar un mecanism stricat, ascuns privirilor noastre
la fel ca plămânii și inimile)
001.583
0