Poezie
fargo
1 min lectură·
Mediu
&
marile stive de lemne pe care le transportă
vapoarele, unde să le depozităm?
ne-au construit spitale si clădiri de sticlă în care să stăm cuminți
până ne vom vindeca, arya.
dar noi preferăm crematoriile care ard în neștire.
fără haine,
alergăm sau plutim în spațiul cosmic.
marile întrebări ale lumii cui să le punem, arya ?
doar soarelui cu vinișoare de foc crescute pe față
lăsându-se din ce în ce mai jos
pana ceva ne atinge.
așa se capătă imunitate la frig sau la foame.
pe cer
doi cosmonauți legați între ei cu o coardă
liberi de nava mamă. e acea zi în care soarele abundă între noi
cu razele lui despletite si crude.
e acea zi în care în loc de mâncare facem un foc mare
departe de lumea dezlănțuită.
aici unde copacii au vene în loc de ramuri
și prin ele curge sângele nostru, Arya.
marile noastre iubiri, când se vor consuma, Arya?
aici în fargo, nimic nu pâlpăie sau sclipește / doar noapte continuă, nesfârșită.
001.648
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniela Davidoff
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 169
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Davidoff. “fargo.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-birzu/poezie/14119410/fargoComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
