Daniela Artemisa Calu

Îți scriu, dar vorbe n-am în minte, ci lacrimi mute, fierte-n sânge, ce mă apasă… Le las să-mi iasă din ochi, din gură, din mâna grea, fără măsură… Văd, mă ridic doar cu o geană deasupra

Ai simțit vreodată cum arde albastrul, Cum cerul prin vene zvâcnește senin, Cum foamea-ți lipsește, cum te-năbușă fastul, Cum frica te-ndoaie spre Domnul puțin? Ai simțit vreodată cum albastrul

Aș vrea să-mi iau adio, dar am uitat ceva în perimetrul magic numit pământ, unde iubirea naște când păcatul moare, unde … îți este frică să nu uiți să te scoli!

Mergeam pe stradă, ploaia se bătea cu tâmplele mele- invitându-mă la dans fără umbrelă… Doamne, am simțit atingerea de..Tine, dezbrăcarea de lacrimi, și… sângele lui Iisus trosnindu-mi sub

Moto: Învață-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! Psalmul 90:12 Alerg, tot alerg, alergăm în derivă Mai prindem minute,

Trupu-I zdrobit tot mai seamănă sânge Spălând azi și-n veac păcatul mulțimii, Doar glasul blajin spre cer se mai frânge: “Eloi, eloi, lama sabactani?” Deja-i prea târziu, căința-i

Moto: \"El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui, noi toți ne-am vindecat\" - Isaia 53:5 Ne-ai dus pe umeri crucea-n credință și smerire, Păcatele cu sânge, gemând, Tu ne-ai

Creștine, deschide-ți cu grijă fereastra Și ochiu-ți deschide, privește, privește Cât sânge te plouă, ți-alungă năpasta, Cât sânge se naște, câtă pâine, cât pește! Zâmbește creștine bucuros că

Plâng lacrimi prin cioburi afară, Trădări și sentințe-mpletite Sec ard, în văpaia de ceară, Zdrobind iar secunde-amorțite. O inim-aleargă-ntre gratii, Fragil tapițate cu carne, Un gând se

Moto: “Iar Iisus zicea:Părinte iartă-le lor, că nu știu ce fac”. Luca 23:34 A fost timpul durerii, când mieii nu mai pasc, Cu ochi hulpavi, Ierusalimul s-a-mbătat cu sânge, Analizând, din

Cascada ispitei se zbuciumă-n mine, Mă prinde-n vâltoare, m-aruncă pe mal, Îmbracă cu spume credința în Tine, Când merg spre amonte, mă-mpinge-n aval. Când, arsă de sete, mă-nvăluie-n