Poezie
Albastru incandescent
1 min lectură·
Mediu
Ai simțit vreodată cum arde albastrul,
Cum cerul prin vene zvâcnește senin,
Cum foamea-ți lipsește, cum te-năbușă fastul,
Cum frica te-ndoaie spre Domnul puțin?
Ai simțit vreodată cum albastrul te frige,
Cum cerul se scurge din tine, rebel,
Cum păcatu-ți dă mâna, cum greșeala te-mpinge,
Cum de-abia mai simți suflul Lui, El ce-i Cel?
Ai simțit vreodată cum albastrul se-aprinde,
Cum ceru-ți dă mâna, aproape-l atingi,
Cum dragostea Lui te prinde, cuprinde,
Cum ispita-n albastru arzând o învingi?
Ai simțit vreodată cum albastru-i albastru,
Cum cerul e albastru, cum albastrul e cer,
Cum cu albastru te arde albastrul din astru,
Cum Domnu-ți răspunde doar cu albastru de cer?
023.505
0
Ți-am citit tremurând poemul, în speranța încheierii desăvârșirii cu care ai pornit; și amin!
Cu toate că transcendența strofei finale este puțin mai \"imponderabilă\" decât \"restul\", poemul este desăvârșit în transmiterea acelei smerenii care-l aruncă pe păgân, în dorul după El, Domnul Dumnezeu. Structura mai opalescentă a ultimului vers, aduce însă o aureolă de nepătrundere, perfectă unei asemenea poezii.
Mulțumesc mult.
Cu respect,